Cel mai recent exemplu al acestei situații este terminalul plutitor Le Havre, care a fost preluat în 2023 de către franceză TotalEnergies, ca parte a măsurilor de urgență de abordare a crizei energetice ca urmare a invaziei ruse a Ucrainei.
Total a fost autorizat să opereze terminalul timp de cinci ani, invocând necesitatea de a spori securitatea aprovizionării după cea mai gravă criză energetică din Europa din ultimele decenii. Deși prețurile la gaze europene au scăzut semnificativ față de vârfurile din 2022, acestea rămân ridicate și sunt cu aproximativ 40% mai mari decât acum un an.
Rolul terminalului Le Havre este de a asigura, atât timp cât este necesar, securitatea aprovizionării cu energie a Franței și a Uniunii Europene, astfel încât rata de utilizare a acestuia nu este relevantă, a spus TotalEnergies.
Cape Ann, unitatea plutitoare de stocare și regazificare (FSRU) pentru gaze naturale lichefiate, a andocat în portul Le Havre în urmă cu doi ani.
TotalEnergies a redus cu 50% din capacitatea anuală a terminalului, aproximativ 5 miliarde de metri cubi, pentru a-l furniza cu GNL din portofoliul său global. Și după cum a anunțat gigantul francez, capacitatea rămasă va fi pusă la dispoziție pentru comerț conform regulilor aprobate de autoritatea de reglementare.
Cu toate acestea, după cum arată datele de urmărire a navelor și portului compilate de Bloomberg, acest terminal plutitor din Le Havre a gestionat doar 2% din toate importurile franceze de GNL în 2024, deși are potențialul de a importa până la 10% din consumul total de gaze naturale franceze.
Terminalul de la Le Havre – capabil să importe până la 5 miliarde de metri cubi de gaze naturale, sau aproximativ 10% din consumul francez – a fost semnificativ mai puțin competitiv la utilizare decât alte terminale europene, a declarat Qasim Afghan, analist comercial la Spark Commodities Pte Ltd., care compilează date privind costurile de regazificare în Europa.
Nici măcar compania care a preluat terminalul plutitor, TotalEnergies, nu prea a folosit Le Havre. Ultima marfă cu GNL care a ajuns la terminalul plutitor a fost un transport în iunie 2024, conform datelor compilate de Bloomberg.
Principalul motiv pentru rata scăzută de utilizare a fost costurile ridicate de operare și regazeificare pentru unitățile plutitoare – mai mari decât cele ale terminalelor de GNL onshore din alte părți ale Franței, inclusiv cele de la Dunkerque, Fos Cavaou, Fos Tonkin și Montoir-de-Bretagne.
Terminalele plutitoare de import de GNL din Germania au suferit, de asemenea, din cauza ratelor scăzute de utilizare în comparație cu instalațiile de import de pe uscat, potrivit Bloomberg.
Germania a instalat mai multe terminale plutitoare de import de GNL până în 2022, pentru a face ca cea mai mare economie a Europei să fie „independentă de gazul rusesc”.
Într-un alt semn al situației dificile și al provocărilor, compania germană de terminale de import de GNL Deutsche ReGas ar fi anulat o unitate de regazeificare de stocare plutitoare care era în funcțiune de un an, spunând că pierde bani din investiție.
Instalația în cauză este o unitate de regazificare plutitoare numită Energos Power, cu o capacitate de 174.000 de metri cubi pe zi, care a fost instalată în portul Mukran în februarie
anul trecut. Acesta a fost combinat cu o altă FSRU pentru a crește capacitatea totală de recepție a terminalului portuar la peste 13 miliarde de metri cubi pe an.
Cu toate acestea, instalația nu câștigă bani, ci de fapt pierde bani, a spus Deutsche ReGas, dând vina pe o companie de stat numită Deutsche Energy Terminals, care este concurența sa directă în importurile de GNL și se bucură de subvenții de stat care îi permit să-și ofere serviciile la un preț mai mic decât își poate permite Deutsche RegGas.
Total, care și-a extins afacerea cu GNL de ani de zile, are și rezervări de capacitate la alte terminale din Europa – inclusiv Regatul Unit, Belgia și Țările de Jos – conform rapoartelor sale.
Unele grupuri industriale au avertizat că Europa riscă să se confrunte cu o suprafață de terminale GNL. Instalația plutitoare din Le Havre a fost proiectată de guvern pentru a asigura tranzitul gazelor către țările vecine, dar evident că acestea nu au nevoie de aceste volume acum, a declarat Ana Maria Jaller-Makarewicz, analist șef energetic pentru Europa la Institutul pentru Economie Energetică și Analiză Financiară.
Dacă cererea continuă să scadă, există șanse mari ca investițiile Franței în GNL să devină redundante, a spus Jaller-Makarewicz.
Importurile franceze de GNL au scăzut cu 14% anul trecut, în principal datorită creșterii producției de energie nucleară și regenerabilă, dar au revenit cu aproape 17% de la an la an în primele două luni ale anului 2025, pe măsură ce cererea globală europeană a crescut, potrivit datelor de urmărire a navelor.
Germania caută modalități de a-și folosi surplusul de regazificare și este în discuții cu Egiptul pentru a închiria o fabrică de GNL din Marea Baltică națiunii nord-africane, înainte ca cererea de gaz să crească în vară. În Le Havre, există planuri de extindere a operațiunilor de bunkerare a GNL, furnizorul de combustibil Titan Clean Fuels primind o licență permanentă pentru a alimenta camioanele la bordul navelor.
În ciuda escaladării războiului comercial, Europa rămâne profund dependentă de gazul natural lichefiat (GNL) din SUA, peste 80% din exporturile americane de GNL ajungând către continent. Administrația Trump face eforturi pentru investiții europene mai mari în gazul natural lichefiat american, ca parte a noii sale strategii energetice.
Pentru Europa, asigurarea aprovizionării stabile cu GNL, menținând în același timp flexibilitatea economică și politică, este crucială. Cererea de GNL a continentului este de așteptat să scadă în timp, ceea ce duce la reticența companiilor europene de a semna contracte pe termen lung cu furnizorii americani. În timp ce rezervele strategice de gaze și dependența de piața spot oferă flexibilitate, ele expun și Europa la volatilitatea prețurilor.
Creșterea rapidă a comerțului transatlantic cu GNL este un fenomen recent, determinat de boom-ul fracking-ului din SUA și de nevoia Europei de a înlocui gazul natural rusesc prin conducte după războiul din Ucraina. Deși Europa importă și din Norvegia, Qatar și Algeria, aceste surse sunt insuficiente.
Investiții
Planul de acțiune al UE pentru energie la prețuri accesibile, anunțat în februarie, include investiții în terminalele de GNL din SUA, strategii pe partea cererii și ajustări la obiectivele stocului de gaze.
