Marilen Pirtea (PNL Timişoara): Primul meu proiect este aducerea de noi oameni în organizaţie

Preşedintele interimar al PNL Timişoara, deputatul Marilen Pirtea, a declarat, luni, că primul său proiect în această calitate este de a deschide partidul spre societate şi a prezentat o echipă de 12 personalităţi universitare care i s-au alăturat.

„Consider că în toată viitoarea perioadă cât voi ocupa această poziţie voi deschide filiala Timişoara a PNL spre societate, din nevoia de a avea în rândul nostru specialişti, oameni cu performanţe profesionale, cu cariere profesionale deosebite, recunoscuţi în domeniile în care activează, unii pe plan naţional, alţii internaţional. Este un apanaj necesar PNL. Acest filon al profesiilor liberale este necesar pentru a pune în aplicare politicile publice cu care PNL a obişnuit România, încă din perioada interbelică. Astăzi, anunţ alăturarea la PNL a unor specialişti din mediul academic, de business, iar această acţiune (a porţilor deschise, n.r.) va continua în PNL Timişoara”, a afirmat Marilen Pirtea, într-o conferinţă de presă.

Marilen Pirtea a devenit liderul interimar al Organizaţiei Timişoara a PNL săptămâna trecută, succedându-i lui Cristian Buşoi.

„Acesta a fost primul meu proiect: de a deschide partidul şi de a aduce oameni care au de adus valoare adăugată partidului şi societăţii”, a punctat Pirtea.

Întrebat dacă în alegerile parlamentare şi prezidenţiale care vor urma Partidul Naţional Liberal va fi „locomotivă electorală” pentru candidatul la Cotroceni sau dacă Nicolae Ciucă va avea acest rol, liderul PNL Timişoara a declarat că Ciucă este cel mai bun candidat din spectrul politic românesc, la ora actuală.

„Cred că Nicolae Ciucă este cel mai bun candidat din tot ceea ce avem în acest moment în spectrul politic românesc, dintre cei care şi-au anunţat candidatura, pentru că, în contextul global în care trăim, cu acest război din Ucraina, care pare că nu se mai termină, cu repoziţionarea trupelor NATO, cu tot ce înseamnă legat de Marea Neagră, discutăm despre un om cu mult mai mulţi ani în profesie decât în politică, un om cu o carieră în spate, dedicat ţării şi care a slujit ţara, un om care nu este înconjurat de cercuri de interese, onest, cu frica Lui Dumnezeu. Este un om aşa cum cred că îşi doresc toţi românii”, a arătat Marilen Pirtea. AGERPRES/(A – autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Sursa: www.agerpres.ro

Salman Rushdie va publica prima lucrare de ficţiune de la atacul din 2022

Neamţ: Trei persoane, arestate la domiciliu pentru trafic de droguri; au înfiinţat culturi de canabis în curtea casei