Marinescu: La nivelul Uniunii Europene nu există o uniformitate în ceea ce priveşte vârsta minimă a răspunderii penale / Faptul că un copil de 13 ani a putut acţiona cu atâta determinare, cu premeditare, reclamă cel puţin o analiză serioasă

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat joi că, la nivelul Uniunii Europene nu există o uniformitate în ceea ce priveşte vârsta minimă a răspunderii penale, dar faptul că un copil de 13 ani a putut acţiona cu atâta determinare, cu premeditare, dar şi că există şi alte situaţii în care s-au comis infracţiuni grave de către minori, aflaţi sub vârsta aceasta de răspundere penală, reclamă cel puţin o analiză serioasă.

”Sunt studii, sunt evaluări care spun că, în ceea ce priveşte discernămentul, acesta apare la o vârstă mai mică. Copiii au, iată, astăzi un acces la informaţie mult mai diversificat şi atunci este de discutat în ce măsură ar trebui coborâtă această vârstă sau menţinută o vârstă minimă, dar cu posibilitatea ca şi sub această vârstă minimă să existe răspundere penală, dacă o expertiză stabileşte existenţa discernematică. Sunt ipoteze de lucru, sunt pe masa grupului, vom vedea”, a declarat ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, în emisiunea România Politică de la Prima News, despre dezbaterile privind scăderea vârstei privind răspunderea penală. 

 
El a precizat că la nivelul Uniunii Europene nu există o omogenitate, nu există o uniformitate în ceea ce priveşte vârsta minimă a răspunderii penale. 

 
”Şi la nivel naţional s-au discutat aceste chestiuni. Este la fel de adevărat că există puncte de vedere pro şi contra. Avem în vedere să analizăm toate aceste orientări. Avem în vedere să invităm la discuţii, la dezbateri şi să luăm în considerare opiniile tuturor specialiştilor, pentru că, repet, nu este o chestiune deloc simplă. Pe de altă parte, faptul că s-a petrecut un astfel de eveniment cutremurător, faptul că un copil de 13 ani a putut acţiona cu atâta determinare, cu premeditare chiar, faptul că există şi alte situaţii în care s-au comis infracţiuni grave de către minori, aflaţi sub vârsta aceasta de răspundere penală, repet, reclamă cel puţin o dezbatere, cel puţin o analiză serioasă, pentru a vedea care sunt traiectoriile de urmat în legislaţia penală”, a menţionat ministrul. 
 
Întrebat dacă băiatul de 13 ani poate fi, în acest moment, scos din ţară, ministrul Justiţiei a precizat că ”există o lege în momentul de faţă care ar putea să fie incidentă şi ar trebui să fie incidentă, legea 272/ 2004, referitoare la protecţia copilului, care stabileşte anumite standarde pentru protecţia şi pentru monitorizarea copilului care a săvârşit fapte penale sau fapte penale chiar grave, dar care nu răspunde penal, ipoteza copilului de 13 ani”.
 
”Acolo sunt anumite măsuri care se pot dispune, inclusiv de instanţa de judecată, şi care pot să fie de plasament, de supraveghere specială pentru acest copil. Acum, eu nu cunosc, pentru că nu intră în domeniul nostru de activitate imediată. (..) Dacă nu s-a adoptat niciun fel de măsură, cum este evident că nu există răspundere penală pentru acest minor, cred că, da, poate părăsi cu familia ţara, în aceste condiţii”, a mai precizat ministrul. 

Tenis: Emma Răducanu se desparte de antrenorul Francisco Roig după doar şase luni

Ministrul Justiţiei: Discuţia trebuie să meargă spre necesitatea de a se constitui o strategie naţională integrată, coerentă, unitară, pentru a combate infracţionalitatea în rândul minorilor / Cea mai importantă este prevenţia