Marius Petrescu a fost înlocuit cu fostul preşedinte al ASF Nicu Marcu la conducerea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat

Marius Petrescu a fost înlocuit cu fostul preşedinte al ASF Nicu Marcu la conducerea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), prin decizie a premierului Marcel Ciolacu.

”Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Marius Petrescu se eliberează din funcţia de director general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat”, se arată în decizia premierului publicată vineri în Monitorul Oficial şi emisă în temeiul art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 153/2002 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, aprobată prin Legea nr. 101/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea,  de la aceeaşi dată, Nicu Marcu, fost preşedinte al ASF, este numit în funcţia de director general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat.

Petrescu se afla la conducerea ORNISS din 2002.

ORNISS exercită atribuţii de reglementare, autorizare, evidenţă şi control în conformitate cu prevederile Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, ale Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, şi ale Normelor privind protecţia informaţiilor clasificate ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 353/2002. 

Intențiile SUA devin tot mai serioase. Groenlanda avertizată de Vance: Noi vă apărăm de ruși și chinezi. Sunteți vulnerabili

Cancer de sân triplu negativ, la 34 de ani. Povestea Andrei, mamă a doi copii. A avut şanse la viaţă pentru că a descoperit boala din vreme: Făceam anual ecografie, motivată de istoricul familial. Sfat pentru femei: Să nu ignore controalele de rutină