Moartea lui Mihai Leu a căzut ca un trăsnet peste toți cei care l-au cunoscut. Mihai Leu a fost o inspiraţie, un luptător şi un profesionist adevărat. Acestea sunt doar câteva dintre cuvintele pe care apropiații și prietenii lui Mihai Leu le-au folosit atunci când l-au descris pe marele campion de box şi raliuri.
Spre exemplu, Ronald Gavril a mărturisit într-un interviu la Antena 3 CNN ce au discutat înainte ca Mihai Leu să fie răpus de cancer.
„Ne-a întristat pe foarte mulţi, pe noi toţi, o veste foarte tristă, într-adevăr, o legendă a boxului care a inspirat foarte mulţi tineri. Am fost un foarte bun prieten cu el. În 2015, a fost în Las Vegas cu soţia şi am stat împreună câteva zile acolo şi am povestit despre box.
Când am fost data trecută în Bucuresti, i-am trimis un mesaj de încurajare şi i-am spus să lupte, să fie puternic cum a fost şi până atunci. A spus spus că: «Da, o să fiu puternic şi o să lupt cum am luptat şi până acum. O să lupt şi voi învinge»”, a povestit Ronald Gavril, campion la box.
Și Titi Aur a dezvăluit ce sfat sfatul preţios i-a oferit Mihai Leu în timp ce acesta se afla chiar pe patul de spital.
„Mihai este o persoană… a fost, din pacate, o persoană specială. Acum o lună aproximativ, când am fost la el la spital la Fundeni, mi-a mai spus un lucru… Mi-a spus: «Titi, când eşti în şanţ trebuie să te uiţi la stele». Şi cred că este între stele. Adevărata luptă nu a dus-o nici cu boxul, nici cu raliurile, ci cu boala, din păcate.
În 2018, la o competiţie la Târgu Mureş, unde era organizată chiar de el, a venit direct din chimioterapie. Nu se vedea de afară, se dădea la curse şi a obţinut titluri la viteză în coastă, având cancer şi cancer extins deja prin tot organismul, lucru care aproape este incredibil”, a mărturisit Titi Aur, la Antena 3 CNN.
De asemenea, Titi Aur a vorbit și despre ultima întâlnire pe care a avut-o cu Mihai Leu:
„Când am intrat în rezervă la el în rezervă, la Fundeni, unde se afla cu soţia lui, deşi, fizic se vedea clar că nu este bine, era de acelaşi optimism, spunea că va ieşi şi a şi ieşit din spital imediat a doua zi, atunci când am fost eu, la sfârşit de mai şi că va urma încă o operaţie şi că sigur îşi va reveni”.