În Georgia mii de manifestanți pro-Uniunea Europeană s-au adunat din nou, aseară, în mai multe orașe, pentru a patra zi consecutiv, pentru a protesta față de decizia guvernului de a exclude posibilitatea organizării de noi alegeri legislative, așa cum a cerut opoziția, transmite France Presse.
Partidele de opoziție cer organizarea unui nou scrutin, alături de președinta țării, solicitare respinsă de premier. Manifestațiile de stradă au fost declanșate de decizia guvernului de a amâna până în 2028 ambițiile țării de a adera la Uniunea Europeană.
Aceste proteste au fost reprimate cu tunuri de apă și gaze lacrimogene de către poliție, care a făcut peste 150 de arestări. Zeci de polițiști au fost răniți de proiectile și petarde aruncate de demonstranți.