Măsuri luate de DGASPC Sibiu în cazul agresiunilor de la un centru pentru copii cu dizabilităţi: mutarea a trei angajate la un serviciu social pentru adulţi, verificarea sănătăţii, a condiţiilor de trai şi a alimentaţiei copiilor

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu a dispus o serie de măsuri la Complexul „Speranţa”, după ce a făcut controale la centrul rezidenţial pentru copii cu dizabilităţi în urma apariţiei în sptaţiul public a unor imagini în care un minor era agresat de către angajaţi ai centrului. Printre măsurile dispuse se numără mutarea a trei angajate identificate că ar fi fost violente la un serviciu social pentru adulţi şi verificarea sănătăţii, a condiţiilor de trai şi a alimentaţiei copiilor din centrul respectiv.

Potrivit unui comunicat de presă al DGASPC Sibiu, în imagini apărute în spaţiul public în 20 mai se vede cum un minor de la Complexul de Servicii pentru Copilul cu Dizabilităţi „Speranţa” din Sibiu, aflat în structura Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu, este agresat de către personalul angajat, „faptă reprobabilă care a stârnit atât revolta publicului, cât şi a colectivului DGASPC Sibiu”.

DGASPC precizează, într-un comunicat de presă remis News.ro, că imediat după difuzarea imaginilor, o echipă formată din directorul general al DGASPC, şeful Serviciului Abuz – Neglijare şi şeful Serviciului Juridic, s-a deplasat la sediul Complexului „Speranţa”, unde a dispus următoarele măsuri:
    • Identificarea celor trei angajate care apar în imagini ca săvârşind acte de violenţă, şi îndepărtarea lor imediată din apropierea minorilor, prin mutarea temporară într-un alt serviciu social pentru adulţi. În acest caz au fost sesizate de îndată organele de urmărire penală, cercetarea aflându-se în derulare.
    • A fost identificat minorul care apare în imagini ca fiind agresat, fiind dispusă efectuarea imediată a unei examinări medico-legale. Rezultatele investigaţiei indică faptul că acesta ar fi putut fi victima unei agresiuni recente, prezentând zgârieturi şi leziuni traumatice care ar putea proveni din căderi repetate sau compresiune cu mâna.
    • A fost contactat reprezentantul legal al minorului şi informat asupra situaţiei existente.
    • În urma accesării sistemului video de supraveghere, care ar fi putut furniza informaţii imediate asupra celor petrecute, s-a constatat că acesta era nefuncţional. S-a dispus remedierea defecţiunilor, astfel încât sistemul a redevenit funcţional în integralitate.
    •  A fost dispusă verificarea tuturor aspectelor semnalate în cadrul materialul video, privitoare la starea de sănătate şi de alimentaţie a beneficiarilor  şi a circumstanţelor în care s-a produs incidentul, precum şi modul de respectare a tuturor drepturilor şi asigurarea protecţiei copiilor, demers aflat în derulare.
    • Primele constatări indică faptul că toţi minorii se află în evidenţa medicului de familie, urmează tratamentele prescrise, starea de sănătate nefiindu-le pusă în pericol.
    • În cazul copilului abuzat a fost dispusă evaluarea psihiatrică detaliată, evaluarea nutriţională, monitorizarea atentă a tratamentului cronic şi a stării de sănătate.
    • De asemenea, s-a dispus verificarea modului în care persoane străine au avut acces în incinta complexului, pentru executarea unor intervenţii neautorizate, fără a avea o relaţie contractuală.
    • Faţă de întreaga situaţie existentă în cadrul Complexului „Speranţa” s-a dispus mutarea şefei de centru într-o altă structură a Direcţiei. Totodată, şi în acest caz au fost sesizate organele de urmărire penală cu privire la existenţa unor suspiciuni de săvârşire a unor infracţiuni de serviciu care pot atrage răspunderea penală.
    • În aceeaşi zi, la Complexul „Speranţa” s-au prezentat, urmare a autosesizării, şi alte instituţii de control: Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Sibiu, Direcţia de Sănătate Publică Sibiu, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Sibiu şi Poliţia Municipiului Sibiu. Fiecare dintre acestea au verificat situaţia existentă conform competenţelor legale.
    • Cercetările DGASPC Sibiu şi ale unora dintre instituţii de control sunt încă în desfăşurare, iar concluziile acestora vor sta la baza măsurilor legale care se impun şi care se vor alătura celor deja dispuse.

„DGASPC Sibiu asigură servicii pentru 683 de minori cu măsură de protecţie specială şi 600 de adulţi cu dizabilităţi, toţi găzduiţi în case de tip familial, la asistenţi maternali profesionişti, la persoane şi familii de plasament  sau în servicii sociale rezidenţiale. Acestora se adaugă servicii atât pentru copilul aflat în situaţie de risc (abuz, neglijare, exploatare şi orice altă formă de violenţă) provenind din comunitate, cât şi pentru victimele violenţelor domestice. În decursul unui an, DGASPC intervine, în medie, în peste 1800 de cazuri, toate provenind din comunitate”, se mai arată în comunicatul citat.

În 20 mai, în spaţiul public au apărut acuzaţii de rele tratamente şi condiţii deplorabile într-un centru rezidenţial din Sibiu, unde copiii ar fi bătuţi, lăsaţi să mânânce de pe jos şi legaţi de paturi. Cei care au publicat imagini din centru au vorbit depre „un adevărat iad” pe care-l trăiesc beneficiarii.

Mai multe instituţii s-au sesizat şi fac controale, iar reprezentanţii Direcţiiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu au luat primele măsuri.

”Iadul de la Centrul Speranţa din Sibiu! Semnalăm public ce se întâmplă cu copiii din Centrul Speranţa din Municipiul Sibiu sub privirile nepăsătoare ale şefilor de la centru până la Consiliil Judeţean Sibiu: mâncare groaznică; copii bătuţi şi bruscaţi; camerele de supraveghere oprite; Subnutriţi; lăsaţi să mănânce de pe jos; copii legaţi”, este mesajul postat pe Facebook de Ziua Online, alături de imagini din centru pe care am decis să nu le publicăm.

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) a anunţat, la acel moment, un control inopinat la Casa de tip familial „Răzvan” Sibiu şi a precizat că, în paralel, au fost sesizate şi alte autorităţi competente, respectiv Poliţia, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) şi Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), pentru verificări ale aspectelor sesizate.

Potrivit site-ului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu, Casa de tip familial ”Răzvan” funcţionează ca un serviciu de tip rezidenţial ce face parte din Complexul de Servicii pentru Copilul cu Dizabilităţi “Speranţa“ Sibiu.

România U19: Lotul preliminar ales de selecţionerul Ion Marin pentru pregătirea Campionatului European

Situație explozivă: Trump anunță tarife vamale de 50% pentru Uniunea Europeană