Maternitatea are în premieră o bancă de lapte matern, a treia din România

#image_title

Investiţia totală se ridică la 13,5 milioane de lei, dintre care peste 12 milioane lei provin din fonduri europene.

“Noile echipamente medicale ne permit să intervenim mai rapid şi mai eficient în cazuri critice, cum sunt bebeluşii născuţi prematur sau cu malformaţii severe. Fiecare aparat înseamnă o şansă în plus la viaţă. Iar banca de lapte matern este un vis împlinit – un sprijin esenţial pentru nou-născuţii care nu pot fi alăptaţi de mamele lor. Este o schimbare majoră în practica noastră zilnică şi un mare câştig pentru întreaga comunitate”, a declarat Livia Ognean, şefa secţiei de neonatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.

Proiectul a inclus şi dotarea Centrului de formare pentru specialitatea neonatologie cu echipamente moderne şi materiale didactice, contribuind astfel la instruirea viitorilor specialişti şi la îmbunătăţirea calităţii actului medical.

“Pentru un nou-născut aflat în suferinţă, fiecare clipă contează. Am considerat esenţial să investim în această secţie nu doar ca într-un proiect medical, ci ca într-o promisiune: că facem tot ce ne stă în putere pentru a salva vieţi”, a declarat Daniela Cîmpean, preşedinta CJ Sibiu.

Administraţia judeţeană a contribuit la proiect cu o cofinanţare de 1,4 milioane de lei din bugetul propriu. Acţiunea face parte din strategia de modernizare a sistemului public de sănătate din judeţ.

Sursa: www.stiripesurse.ro

În plin haos la granițele României, la Guvern se analizează reintroducerea controalelor la frontieră

Mutare-bombă în industria alimentară: Napolact, cumpărat de maghiarii de la Bonafarm – cea mai mare tranzacție din ultimii ani în domeniu