Meciul Dinamo – Universitatea Cluj: Conflict între fani în peluză. S-au aplicat trei sancţiuni contravenţionale şi interdicţii de acces la competiţiile sportive

Jandarmeria Capitalei anunţă că a aplicat trei sancţiuni contravenţionale şi interdicţii de acces la competiţiile sportive ca urmare a unor incidente la peluză la meciiul Dinamo – Universitatea Cluj, din Superligă.

La începutul partidei, în Peluza Sud a stadionului Arcul de Triumf s-a iscat un conflict între un grup de suporteri oaspeţi.

Jandarmii au intervenit imediat, iar trei suporteri oaspeţi au fost extraşi şi conduşi la autospeciala jandarmeriei în vederea identificării şi luării măsurilor legale împotriva acestora.

Au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.500 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia, acestora fiindu-le aplicată şi măsura complementară de interzicere a accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de un an.

Partida contează pentru etapa a 23-a a Superligii.

VIDEO Miliardarul care cheltuie 2 milioane de dolari pe an pentru a obține nemurirea: Rutină zilnică draconică

Viktor Orban: ‘Este inacceptabil să suferim consecinţele economice ale sancţiunilor pentru a ajuta Ucraina şi ea să ne pună în dificultate’