Meciul Univ Craiova-Csikszereda: Filipe Coelho – Nimeni nu câştigă campionatul în decembrie. Nimeni nu retrogradează în decembrie

Filipe Coelho, antrenorul echipei Universitatea Craiova, ştie că mai este mult de muncă până la titlul de campion, iar atunci când a fost întrebat de ce nu joacă Nsimba a fost iritat, replicând că echipa este importantă.

„Da, am terminat anul pe primul loc, dar nimeni nu câştigă campionatul în decembrie. Nimeni nu retrogradează în decembrie.

Avem respect pentru adversari. Crăciunul ne găseşte fericiţi, dar sunt doar trei puncte, nimic mai mult. Am făcut o treabă bună, nu e uşor. Am jucat multe meciuri în ultima perioadă, am suferit, am şi pierdut, de aceea trebuie să rămânem echilibraţi.

Nu suntem în cea mai bună formă, trebuie să continuăm să muncim.

Trebuie să mergem acasă şi să ne odihnim. Au fost câteva luni intense, în care s-a muncit mult. Este timpul, în opinia mea, să ne deconectăm puţin de la fotbal şi să pregătim următoarea parte a sezonului.

Nsimba este un jucător ca toţi ceilalţi. Nu a jucat azi. Nu contează dacă joacă Nsimba sau altcineva. Nu mă mai întrebaţi de ce nu joacă cineva. Trebuie să pun 11 jucători în teren, iar cei de pe bancă sunt pregătiţi să intre. Pentru mine, toţi jucătorii sunt buni.

Sunt foarte fericit pentru echipă. Echipa este cea mai importantă. Golul este rodul muncii unei echipe, nu al individualităţilor. Trebuie să ne propunem lucruri îndrăzneţe. Este fotbal, nu jucăm singuri, avem adversari, iar nimic nu este mai important decât echipa”, a declarat Filipe Coelho.

 

 

Taxa pe stâlp – eliminată abia din 2027, IMCA se reduce la 0,5% şi se elimină tot din 2027, impozitul pe cifra de afaceri din petrol şi gaze va fi achitat de companii şi anul următor – proiect OUG

Supercupa Italiei: Napoli a câştigat ultimul trofeu al anului, după 2-0 cu Bologna