Medic, despre implantul dentar: Pacientul trebuie să primească aşa-numitul implant passport şi să îl păstreze, acolo scrie ce tip de biomaterial a fost folosit

Profesorul universitar doctor Mihai Juncar, chirurg maxilo-facial, afirmă că fiecare pacient care este supus unei intervenţii de implant dentar ar trebui să primească un aşa-numit implant passport pe care să îl păstreze.

”Certificatul pentru implanturi se numeşte implant passport. Acesta are o serie, ca să poată făcută trasabilitatea. În mod normal, pacientul, indiferent unde locuieşte, ar trebui să îl primească şi ar trebui să aibă grijă de el, să nu îl piardă”, a explicat, luni, la , Mihai Juncar.

 
El a explicat că unele clinici dentare păstrează o copie a acestei serii, în beneficiul pacientului. Este cazul clinicii MaxiloMED, fondată de Juncar.

 
”Eu mă pun în locul pacientului. Dacă eu am şanse să-l pierd, atunci şi pacientul are şanse să-l piardă. Şi atunci facem un duplicat de fişă şi ţinem la noi această serie. O parte arhivăm, o parte merge la pacient, tocmai pe ideea ca totdeauna să ştie ce tip de biomaterial a fost folosit acolo”, a adăugat medicul.

L’Equipe: David Popovici a ieşit învingător dintr-o luptă acerbă

Ministrul israelian de externe cere NATO să expulzeze Turcia din alianţă pentru ameninţarea de a intra în Israel