Medicamente pentru CCR. Cum de a trecut Tanczos Barna această prevedere: ‘Ministerul Finanțelor trebuie să respecte legislația care este în vigoare’

„Modificările s-au făcut în Comisia de Buget-Finanțe. Așteptăm ca aceste amendamente să fie aprobate și în plenul camerelor reunite astfel încât ceea ce s-a decis în Comisie să fie practic finalizat cu decizie finală și în plen.

Cred că sunt câteva elemente importante și mă bucur că cei care au văzut această sumă au și făcut amendamentele. Ministerul Finanțelor face bugetul general și suma totală prevăzută pentru fiecare instituție în parte, în interiorul limitelor plafoanelor pentru fiecare instituție în parte. Instituția încarcă în sistemul nostru informatic elementele componente. Aici a fost o dispută foarte mare pe această prevedere bugetară. Situația stă în felul următor: cei de la CCR au o legislație specială prin care anumite drepturi sunt prevăzute de legislația lor specială, probabil din acest motiv au făcut această propunere, dar lucrurile s-au modificat în Comisia de Buget. Deci cu siguranță ele vor fi finalizate și cu aprobare pentru acest amendament în plenul camerelor astăzi după ora 14”.

Întrebat cum de a trecut de Ministrul Finanțelor această prevedere, Tanczos Barna a precizat: „Ministerul Finanțelor trebuie să respecte legislația care este în vigoare. Noi nu putem interzice bugetarea unor sume care sunt prevăzute de legislația specifică unei instituții. Doar Parlamentul are acest drept de a spune, modificând practic legea. Legea respectivă a fost aprobată de Parlament”.

Scandal în Parlament după ce s-a aflat că în bugetul CCR erau incluse fonduri pentru medicamente

Discuțiile din Parlament despre proiectul bugetului de stat s-au blocat marți după ce s-a aflat că în sumele prevăzute pentru CCR erau incluse fonduri pentru medicamente. Ulterior, politicienii au decis să introducă un amendament și să elimine fondurile pentru medicamente.

Discuțiile pe buget au fost oprite după ce un deputat USR a descoperit că „CCR își cumpără medicamentele pe banii românilor”. Este vorba despre suma de 700.000 de lei inclusă în bugetul pentru 2025 pentru cheltuieli cu medicamentele pentru actuali și foști judecători CCR, dar și personalul CCR, susțin cei de la USR.

„Medicamente la CCR de 700.000 de lei pe banii românilor. Cum i-am oprit. Discuțiile pe buget au fost oprite după ce deputatul USR Claudiu Năsui a descoperit că CCR își cumpără medicamentele pe banii românilor. Nu mai puțin de 700.000 de lei au fost incluși în bugetul pentru 2025 pentru cheltuieli cu medicamentele pentru actuali și foști judecători CCR, dar și personalul CCR”, au anunțat reprezentanții USR.

Mesajul unui bolnav de cancer către un acționar NORDIS: Cancerul nu mă așteaptă. mulțumesc. Faceți un bine și să ajutați un om când are nevoie vă rog

Camera inferioară a Parlamentului filipinez votează în favoarea destituirii vicepreşedintei Sara Duterte