Un pacient de 32 de ani care a suferit un infarct miocardic a fost stentat de urgenţă cu două stenturi, operaţia fiind realizată în Compartimentul de Cardiologie Intervenţională de la Spitalul Judeţean Suceava.
”Să ai 32 ani şi să faci infarct miocardic nu e puţin lucru. Să ai 32 ani şi să fii stentat în urgenţă cu două stenturi nu e de neglijat”, au transmis, miercuri, specialiştii din Compartimentul Cardiologie Intervenţională Suceava.
Aceştia avertizează că ”Fumatul ucide”, iar viaţa pacientului, deşi a fost salvată, nu va mai fi la fel.
”Avertismentul că «Fumatul ucide» nu e ficţiune. Astăzi s-a întâmplat din nou. Pacientul trăieşte, dar viaţa nu va mai fi la fel pentru el”, au mai transmis cardiologii de la Suceava.