Medicul Cosmin Alexandrescu: S-a ajuns ca, de la 1 ianuarie, punctul de finanţare în ambulatorii să fie 6,5 lei şi 8 lei de la 1 ianuarie 2027/ O consultaţie este decontată cu 65-70 de lei

Dr. Cosmin Alexandrescu, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor din Ambulator, a declarat că au fost numeroase discuţii privind punctul de finanţare în ambulatoriile de specialitate, însă, în final s-a stabilit ca acesta să fie 6,5 lei de la 1 ianuarie 2026 şi 8 lei de la 1 ianuarie 2027. Acest lucru însemană că o consultaţie este decontată de CNAS cu 65-70 de lei.

”Am plecat de la un punct care a stat foarte multă vreme jos, la o valoare mult sub ceea ce înseamnă activitatea medicală de ambulatoriu. A fost pe la 4 lei, 4,5 lei, a urcat la 5 în urmă cu 2 ani. Când coaliţia actuală de guvernare a luat puterea după alegeri, s-au făcut nişte promisiuni. Probabil că s-a făcut şi o analiză înainte şi şi-au dat seama că este un segment puternic subfinanţat, dar la care dacă dai o sumă de bani, economiseşti mult mai mult în final. Aşa că ni s-a promis că ajungem pe la 8 lei, valoarea care ar fi fost egală cu cea a medicilor de familie la momentul respectiv. După care, totuşi au apărut în cursul acestui an, probleme financiare, buget, deficit. (…) s-a ajuns ca de la 1 ianuarie punctul să fie 6,5 lei. 8 lei de la 1 ianuarie 2027. Acest lucru fiind trecut inclusiv în ordonanţă, apoi legea care a aprobat ordonanţa, trecută şi prin Curtea Constituţională, deci sperăm ca de data aceasta să nu se mai modifice”, a declarat Cosmin Alexandrescu.

Medicul a explicat ce înseamnă această finanţare.

”Valoarea punctului cuantifică suma de bani cu care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate decontează o consultaţie. Nu mă întrebaţi de ce s-a ajuns la puncte, pentru că, după părerea mea, era mult mai simplu dacă de la început, de când a pornit acest sistem, se stabilea clar costul unei consultaţii”, a mai declarat medicul.

Potrivit acestuia, discuţia despre puncte ascunde adevărata valoare: ”S-ar fi văzut şi cât dă statul pentru o consultaţie medicală. Cât de puţin dă statul pentru o consultаţie medicală. Aşa că, când spui în puncte, se ascunde undeva adevărata valoare. O consultaţie are un număr de puncte, în medie în jur de 10-15 puncte care se înmulţesc cu valoarea punctului, deci cu 6,5 lei. Deci îţi iese undeva, consultaţia are 65-70 de lei, echivalentul în bani a unei consultaţii la un medic specialist prin Casa de Asigurări de Sănătate”.  

viewscnt–>

Tulsi Gabbard: Nu există ameninţări externe la adresa alegerilor din noiembrie din SUA; Mark Warner, senator democrat: Nu este interesată de protejarea democraţiei americane prin combaterea influenţei străine

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România are o nouă conducere; Nicolas Richard este președinte