Medicul de terapie intensivă Elena Copaciu afirmă că este ”stupefiată” de faptul că sunt oameni care au la îndemână vaccinul ca resursă de prevenire a unor boli grave, dar nu recurg la el. ”Cine refuză vaccinul HPV la noi în ţară n-a văzut niciodată cum se moare de cancer de col uterin”, spune ea.
”În primul rând, ca om, sunt stupefiată să văd, n-am putut să cred că oamenii pot fi atât de contra vaccinurilor. Eu am crescut într-o casă în care, după fratele meu cel mare, a urmat o fetiţă care a murit la trei luni de tuse convulsivă, pentru că nu exista vaccinul la vremea aceea, şi părinţii mei au plâns-o toată viaţa. Deci noi am crescut cu poveştile spuse în casă despre sora noastră care a murit şi durerea părinţilor a fost că n-a fost prea mult timp până când a apărut vaccinul care i-ar fi salvat viaţa. Aveam rude şi cunoscuţi, care erau copii cu sechele de poliomielită, iarăşi o boală cumplită pe care vaccinul a eradicat-o. Deci astea erau poveştile noastre din copilărie şi nu se punea problema să refuzi un vaccin. Or, ce se întâmplă în momentul ăsta, mie mi se pare că e incredibil. Atunci când ai ocazia să accesezi nişte resurse medicale care pot preveni boli grave şi nu le accesezi, înseamnă că nu înţelegi nimic din ce înseamnă progresul ştiinţei şi ce şansă formidabilă îţi oferă aceste vaccinuri”, a declarat, la , medicul Elena Copaciu.
Ea a vorbit despre vaccinul HPV, care în alte ţări a fost un succes, iar în România este refuzat de o parte a populaţiei eligibile.
”Uitaţi-vă la vaccinul HPV! Eu iarăşi am fost şocată să văd discuţia publică de la noi din ţară. Pentru că dacă sunt ţări precum Australia, care în momentul acesta aproape că au eradicat cancerul de col uterin, cine refuză acest vaccin la noi în ţară n-a văzut niciodată cum se moare de cancer de col uterin, ce suferinţe parcurg femeile acestea. Şi atunci nu cred că au dreptul să vorbească în numele tuturor sau să ia decizii în numele altora. I-aş invita să treacă întâi printr-un serviciu în care sunt paciente cu cancer de col uterin în stadiul terminal. Şi poate mai discutăm după aceea”, a adăugat medicul.