Imunitatea copiilor depinde în mare măsură de alimentaţie şi de cât timp aceştia petrec în aer lider, afirmă Claudina Cobzariu, medic infecţionist la Spitalul pentru Copii ”Victor Gomoiu” din Bucureşti. ”Nu creştem imunitatea din siropuri administrate, din plante”, a precizat ea.
”Cum îmi place să spun şi părinţilor, mămicilor în special, diferenţa între un copil sănătos şi un copil care prezintă o imunitate mai scăzută, cum majoritatea spun, este şi alimentaţia şi activitatea în aer liber. Este foarte important. Nu creştem imunitatea din siropuri administrate, din plante. Sunt importante, într-adevăr, sunt adjuvante, ajută, sunt auxiliare tratamentului, însă imunitatea naturală vine dintr-o alimentaţie echilibrată, din sport şi activităţi în aer liber”, a afirmat Claudina Cobzariu, miercuri seară, la .
Ea a remarcat faptul că cei mici petrec mult timp în spaţii închise şi fac activitate fizică din ce în ce mai puţină, arătând că este nevoie de schimbarea acestui stil de viaţă.
”E foarte important, după cum am spus, alimentaţia, activităţile fizice şi ulterior igiena şi ulterior protejarea, în sensul în care trebuie să evităm persoanele care indică nişte simptome acute de boală. Mie îmi place să mă ajut de orice este natural pe piaţă, să spun aşa, însă naturalul tot din legume şi fructe şi proteina pe care organismul o citeşte mult mai rapid şi mult mai bine decât acele suplimente. Categoric, când este o situaţie acută şi critică, ne ajutăm de tot ce este posibil ca să trecem peste acel eveniment”, a adăugat medicul.