Medicul stomatolog Alina Lungu: Implantologia monobloc este diferită 100% de implantologia clasică / Medicii care trec de la implantologia clasică la cea monobloc, tot ce au învăţat despre implantologia clascică trebuie să lase acolo undeva deoparte

Medicul Stomatolog Alina Lungu, doctorand la Universitatea de Medicină de la Galaţi, a explicat, miercuri seară, că implantologia monobloc este total diferită de implantologia clasică, fiind o provocare şi pentru medici. Noua dantură are un alt sistem de prindere, de ancorare, a explicat medicul.

”Este foarte importantă tehnica, e important ca medicul să stăpânească foarte bine tehnica aceasta. Dacă medicul nu stăpâneste foarte bine tehnica aceasta, se pierde tot cazul, pentru că implantologia monobloc este diferită 100% de implantologia clasică, alt sistem de prindere, de ancorare. Sunt alte principii. Adică medicii care trec de la implantologia clasică la implantologia monobloc, tot ce au învăţat despre implantologia clascică trebuie să lase acolo undeva deoparte şi să folosească ce au învăţat în implantologia monobloc”, a declarat Alina Lungu, miercuri seară, la Medika TV.

Medicul a precizat că implanturile monobloc sunt de două tipuri şi merg imediat încărcate.

”Acestea sunt implanturi de osteofixare şi de compresie. Sunt două tipuri şi merg încărcate imediat tocmai din această cauză, pentru că nu sunt ca la clasic (…) Dacă pacientul a avut extracţii dentare, dacă a avut dinţi cu mobilitate sau dinţi care nu au mai putut fi trataţi, păstraţi, se extrag, se pun implanturile şi se pun dinţii. Acolo unde sunt extracţii, trebuie să dăm timp osului şi gingiei să se vindece şi atunci venim cu o lucrare provizorie, ca să nu creăm jgheaburi între lucrare şi gingie. Iar peste 4-6 luni, în funcţie de caz, se pune lucrarea definitivă”, a explicat Alina Lungu.

 

Medicul stomatolog Alina Lungu: Realizăm lucrările foarte repede, nu stăm să aşteptăm/ La noi vine pacientul azi dimineaţă şi până mâine seara are lucrarea finală

Liga Campionilor: Newcastle a făcut scor la Baku, 6-1 cu Qarabag, şi englezii se pot considera deja în optimi