Dr. Lorelei Nassar, medic chirurg, oro-maxilofacial şi implantolog la Clinica dr. Lorelei Nassar, a atras atenţia că durerea dentară intervine atunci când deja este târziu, iar o carie nu se formează în doar câteva zile, ci în ani.
”Ar trebui să ştim că durerea dentară intervine doar în momentul în care deja este prea târziu”, a declarat dr. Lorelei Nassar, medic chirurg, oro-maxilofacial şi implantolog la Clinica dr. Lorelei Nassar, joi seară, la Medika TV.
Lorelei Nassar a precizat că o carie se dezvoltă în ani de zile.
”O carie nu se dezvoltă în două săptămâni, nici în două luni. O carie se dezvoltă în nişte ani de zile. Ea este iniţial vizibilă în cavitatea orală, ulterior devine vizibil şi cu ajutorul unei radiografii”, a explicat medicul.
Potrivit acestuia, în momentul în care această leziune a dat dureri, care pot să meargă de la sensibilitate la cald sau la rece, sensibilitatea la dulce şi pot ajunge la dureri acute care te trezesc din somn noaptea şi care nu se diminuează în momentul în care se iau medicamente, înseamnă că avem o carie de ani de zile.
”În situaţia în care aceste dureri au intervenit deja, caria este în gura noastră de cel puţin câţiva ani de zile, este vorba de neglijenţă, atât şi nimic mai mult”, a mai declarat Lorelei Nassar.



