„Meditaţii Lăutăreşti” cu Damian Drăghici pe scena Sălii Palatului

Artistul Damian Drăghici revine pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, în 29 martie, cu „Meditaţii Lăutăreşti”. Concertul promite o incursiune în muzica lăutărească autentică, reinterpretată într-un stil prin care artistul îşi continuă misiunea de a readuce în prim-plan tradiţia sonoră a României, anunţă organizatorii.

„Este muzica neamului meu, muzica cu care am crescut, muzica ce ne-a învăţat de mici copii cum să fim dezinhibaţi, muzica ce ne-a arătat cum părinţii şi familiile noastre se pot transforma atunci când o ascultă şi care ne-a arătat ce sentimente trezeşte în oameni. Muzica lăutărească este jazzul nostru românesc, aşa cum bebop-ul este muzica lăutărească a americanilor”, spune Damian Drăghici.

Spectacolul „Meditaţii Lăutăreşti” este un omagiu adus lăutarilor de altădată, o celebrare a muzicii mătuşii lui Damian, Romica Puceanu, a unchilui lui, Fărâmiţă  Lambru şi a străbunicului lui,  Fănică Luca. Acest concert unic îmbină elemente de folclor, jazz şi world music într-o experienţă sonoră memorabilă. Publicul va fi martorul unei călătorii muzicale pline de emoţie, alături de unul dintre cei mai virtuosi artişti ai naiului, recunoscut pe marile scene internaţionale.

Primul român care a absolvit prestigiosul Berklee College of Music din Boston, Damian Drăghici şi-a clădit o carieră impresionantă, fiind şi câştigător de premiu Grammy. De-a lungul timpului, a colaborat cu nume sonore precum Joe Cocker, Zucchero, Cyndi Lauper, James Brown şi Shaggy. Artistul a reuşit să îmbine diverse stiluri muzicale, de la folclor şi jazz, la pop instrumental şi new age.
Drumul său muzical a început de la o vârstă fragedă, iar pasiunea pentru nai l-a purtat pe marile scene ale lumii, având peste 50 de ani de activitate. Acum, Damian Drăghici revine cu proiectul său de suflet, menit să readucă în atenţia publicului frumuseţea inegalabilă a muzicii lăutăreşti.

Evenimentul „Meditaţii Lăutăreşti” este un prilej unic de a redescoperi muzica autentică românească într-o interpretare modernă, sensibilă şi profundă. Biletele sunt deja puse în vânzare pe platforma oficială de ticketing IaBilet.ro şi se apropie de sold-out.

• VIP Meet & Greet + acces la After Party – 400 lei
• VIP – Early Bird – 175 lei
• Categoria 1 – Early Bird – 150 lei
• Categoria 2 – Early Bird – 120 lei
• Categoria 3 – Early Bird – 91 lei
• Categoria 4 – Early Bird – 66 lei

Prahova: Mandate de arestare preventivă pe nunele celor trei bărbaţi care au exploatat doi fraţi de 12 ani, supunându-i la muncă forţată / Complice, fratele mai mare al victimelor

Slovacia şi-a dublat exporturile de armament şi muniţie în 2024