„Dacă vorbim de canalul Siret – Bărăgan, am fost promotorul implementării acestui program. Probabil, în maximum o săptămână se semnează contractul şi în două luni vor începe lucrările la canalul Siret – Bărăgan, minimum 35 km, unde aproape 400.000 de hectare le vom iriga gravitaţional, pe treapta a patra şi a cincea de pompare, apă pe care o aducem din Dunăre”, a precizat ministrul.
La finalul lunii februarie, ministrul declara pentru AGERPRES că există credite de angajament prevăzute în acest an pentru infrastructura principală de irigaţii, inclusiv pentru Canalul Siret-Bărăgan, care se ridică la 2,8 miliarde de lei, iar pentru cele 41 de amenajări aflate în lucru mai există un miliard de euro.
„Trebuie să facem investiţii pe infrastructura principală de irigaţii, acolo unde fermierii au accesat fonduri europene. Avem credite de angajament 2,8 miliarde de lei, pentru noi contracte, inclusiv pentru Siret – Bărăgan, şi un miliard de euro pentru cele 41 de amenajări pe care le avem în lucru în momentul de faţă. Până acum avem reabilitate 1,4 milioane de hectare şi complementar am avut o alocare de 500 de milioane de euro din Planul Strategic pentru infrastructura secundară de irigaţii, prin care încă 680.000 de hectare vor fi reabilitate, cu echipamente cu tot de irigat. Este vorba de un sprijin de 1,5 milioane de euro fără cofinanţare, inclusiv TVA este eligibil”, a subliniat Barbu.
De asemenea, ministrul a precizat că sunt prevăzute şi anul acesta sume în buget pentru a da fermierilor apă gratuită pe infrastructura principală de irigaţii.
„La sfârşitul lunii aprilie ar trebui să fim cu utilajele pe Canalul Siret – Bărăgan. A fost o licitaţie, contestată la CNSC, dar am înţeles că a trecut. Au depus oferte două consorţii mari, formate din firme româneşti”, a mai spus Barbu.
Canalul Magistral Siret – Bărăgan, un proiect început în anul 1986 pe râul Siret, între Barajul Călimăneşti şi Lacul Dridu, trebuia să aibă o lungime de 198 de kilometri, iar construirea sa urma să aducă beneficii economice pe trei planuri: asigurarea apei pentru irigaţii în Bărăgan, reducerea riscului producerii de inundaţii în lunca Siretului şi utilizarea sa ca rută pentru transportul naval de mărfuri. În anul 2012 se estima că pentru realizarea acestui proiect ar fi nevoie de o investiţie de 3,5 miliarde de euro, iar finalizarea sa ar fi putut asigura irigarea a 10% din terenul agricol al României. Acesta, însă, a intrat într-un proces de degradare continuă a lucrărilor aflate în diverse faze de execuţie, fiind necesară intervenţia de urgenţă prin lucrări de reabilitare, modernizare şi punere în valoare.
Potrivit datelor furnizate de Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), realizarea acestui obiectiv de investiţii va permite irigarea cu cheltuieli minime a suprafeţelor agricole, întrucât aducţiunea apei este gravitaţională. În prezent, proiectul se află în etapa I pentru primii 23 km ai tronsonului I, cu o lungime de 50 km, aflat pe raza judeţului Vrancea.
Primul studiu privind realizarea unui canal care să deriveze apele Siretului spre Bărăgan pentru irigarea unor suprafețe importante din spațiul cuprins între râurile Siret și Ialomița a fost elaborat în 1912 de Prof. Alexandru Davidescu. Studiul demonstra fezabilitatea unui canal magistral pornind din Siret în aval de Adjud și care permitea irigarea a peste 200.000 ha. Totuși studiul, concentrându-se exclusiv asupra problemelor cu caracter hidrotehnic, nu analiza problemele de gospodărire a apelor legate de acest canal. Studiul nu analiza regimul necesarului de apă pentru irigații și nu scotea în evidență faptul că, în perioadele în care necesarul de apă al irigațiilor era maxim, debitul Siretului era insuficient pentru acoperirea necesarului de apă.
Problema a fost reluată în perioada interbelică de ing. Dimitrie Leonida, care studia posibilitatea de realizare a unui baraj pe Râul Bistrița (Siret) la Bicaz. În analizele sale, Dimitrie Leonida a demonstrat că lacul de acumulare pe care îl proiecta pe Bistrița putea avea un efect de regularizare a debitelor Siretului astfel încât debitele acestuia în perioada de vară să poată fi suplimentate astfel încât să acopere deficitul de apă și să satisfacă cerințele de apă ale irigațiilor. Cu toate că Hotărîrea Consiliului de Miniștri Nr. 1182 din 13 noiembrie 1950 care aproba realizarea Lacului Izvorul Muntelui enumera, printre obiectivele proiectului „combaterea inundațiilor și a secetei de-a lungul văii Siretului și în nordul Bărăganului, dezvoltarea culturilor agricole intensive, bazată pe folosirea irigațiilor și energiei electrice în vederea stabilirii unei recolte stabile și abundente, și pregătirea condițiilor pentru pregătirea unei arii de navigație între Moldova și Dunăre”. Este de remarcat, că în acea perioadă zona de irigat din Siret se limita la Bărăganul de nord, situat între râul Siret și râul Buzău și că navigația era avută în vedere în lungul Siretului. Hotărîrea nu menționa în mod specific un canal Siret-Bărăgan. Totuși, în anii următori nu s-au luat măsuri pentru realizarea obiectivelor enunțate în Hotărîrea 1182. Este totuși de avut în vedere faptul că, în primii ani după colectivizarea agriculturii, nu existau condiții pentru promovarea pe scară largă a unor lucrări de irigații. Pe de altă parte, în 1954, din cauza dificultăților economice, au fost sistate importante lucrări hidrotehnice, printre care multe centrale hidroelectrice din Planul de Electrificare, precum și canalul Dunăre-Marea Neagră, astfel încât promovarea altor lucrări hidrotehnice de amploare nu mai era de actualitate.
Utilizarea resurselor de apă ale bazinului Siret au fost analizate în perioada 1959-1962 în cadrul Planului de Amenajare al bazinului Siret și apoi al Planului Național de Amenajare a Apelor din România.
Studiile referitoare la irigarea Bărăganului au fost reluate în perioada 1969-1972 în cadrul Institutului de Cercetări și Proiectări pentru Gospodărirea Apelor (ICPGA) și a Institutului de Studii și Proiectări pentru Îmbunătățiri Funciare (ISPIF) de Andrei Filotti pentru partea de gospodărire a apelor și de Leonida Caraiani pentru partea de irigații. Studiile respective detaliau soluțiile preconizate în Planul Național de Amenajare a Apelor, legate, între altele de promovarea sistemului de irigare Mostiștea-Călmățui. Soluția propusă includea:
– un canal care să lege râul Siret de râul Ialomița pornind în aval de un lac de acumulare în zona Adjud, aval de confluența Siretului cu râul Trotuș. Canalul urma să capteze și resursele de apă ale râului Putna și ale afluenților acestuia precum și cele ale râului Buzău regularizat de un sistem de lacuri de acumulare în zona montană și de un lac în zona colinară situat în zona localității Viperești. Sectorul dintre Buzău și Ialomița urma să poată fi alimentat fie atât din Siret și Buzău, în perioadele în care resursele de apă disponibile erau suficiente, cât și prin pompare din Dunăre (prin Mostiștea) în perioadele în care resursele râurilor interioare erau insuficiente.
-un lac de acumulare pe râul Ialomița, în zona localității Panțoiu (azi inclusă în satul Patru Frați), aval de confluența cu râul Prahova, care pe lângă regularizarea resurselor de apă ale Ialomiței, îndeplinea și rolul de a permite traversarea debitelor pompate din Dunăre pentru râul Ialomița.
-un sistem de lacuri de acumulare pe râul Mostiștea, care să servească atât pentru irigarea terenurilor agricole învecinate cât și pentru tranzitarea debitelor din Dunăre spre Ialomița. În partea aval, un canal în zona localității Dorobanțu urma să facă legătura cu Dunărea. În partea amonte, alt canal pornind din zona localității Movilița urma să facă legătura cu râul Ialomița.
-întreg sistemul de canale și lacuri de acumulare între Adjud și Dunăre urma să fie navigabil, soluție care nu impunea un spor de investiții important, din cauze secțiunilor mari ale canalului necesare tranzitării debitelor pentru irigații.
-un canal navigabil urma să permită legarea sistemului de municipiul București, evitând dificultățile tehnice ale unui canal pe râul Argeș și râul Dâmbovița.
Rezultatele studiilor respective au fost prezentate în 1972-1974 lui Nicolae Ceaușescu, care nu s-a arătat interesat de proiectele respective. În particular, el era împotriva unei legături hidrotehnice între Siret și Ialomița, prelungită până la Dunăre pe valea Mostiștei, combinată cu un canal din Mostiștea până la București, preferând varianta mai scumpă a unei legături navigabile de la București, pe valea Argeșului, care să fie ulterior prelungită cu navigabilizarea Argeșului până în zona Pitești. Astfel concluziile studiilor respective nu au fost doar respinse, dar acele lucrări care au fost aprobate erau concepute astfel încât să nu poată fi extinse fără ample modificări. Astfel, pentru lacurile de acumulare ale sistemului de irigații de pe Mostiștea nu au fost prevăzute amplasamente pentru ecluze, iar amplasamentul lacului de acumulare de pe Ialomița a fost deplasat amonte de confluența cu Prahova, făcând imposibilă utilizarea lui pentru tranzitarea debitelor spre Bărăganul Central. Execuția canalului dinspre Siret spre Bărăgan a fost amânată, fiind reluată abia mult mai târziu, în 1986.
În anul 2012 erau realizați 20 de kilometri din proiect.
