Mehedinţi: Bărbat reţinut pentru trafic de droguri – a fost prins în flagrant când vindea un kilogram de ketamină

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi au dispus reţinerea unui bărbat de 40 de ani, cercetat pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc, după ce a fost prins în flagrant, în municipiul Drobeta Turnu Severin, în timp ce comercializa aproximativ 990 grame de ketamină.

Potrivit DIICOT şi Poliţiei Române, în urma percheziţiei efectuate în oraşul Orşova, la locuinţa inculpatului au fost identificate şi ridicate obiecte purtând urme de substanţă, un grinder şi un cântar electronic, precum şi alte mijloace de probă.

Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Mehedinţi a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul IJJ Mehedinţi. AGERPRES / (AS – autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)

Sursa: www.agerpres.ro

IGPR: Peste 2.200 de arme de foc, indisponibilizate de poliţişti în primele nouă luni ale anului

DGPMB: Sancţiuni de peste 15.000 de lei, aplicate în noaptea de 2-3 noiembrie, la acţiunea ‘Blocada’