Meloni încearcă să-şi salveze acordul privind migranţii cu Albania după ce divulgă trunchiat o notă a unui judecător

Guvernul italian al Giorgiei Meloni, din care fac parte dreapta şi extrema dreaptă, se reuneşte luni pentru a adopta un decret prin care să ocolească opoziţia justiţiei faţă de un acord controversat privind migranţii pe care l-a încheiat cu Albania, relatează AFP.

Giorgia Meloni i-a acuzat de părtinire pe judecătorii unui tribunal de la Roma care au decis vineri ca primii 12 migranţi originari din Egipt şi bangladesh trimişi în Albania să fie aduşi înapoi în Italia – o palmă aplicată şefei extremei drepte care vrea să-şi dea planul drept ”exemplu” Uniunii Europene (UE).

Acest decret vizează să ocolească acest obstacol juridic urma să fie discutat într-o şedfinţă a Consiliului de Miniştri luni seara.

El urmează să transforme în lege o listă de 22 de ţări considerate ”sigure” de către Guvern, ceea ce înseamnă că Roma poate soluţiona în regim de urgenţă, în Albania, cererile de azil ale migranţilor originari din acest ţări.

În contextul în care dreptul european primează asupra celui naţional, judecătorii au invocat o hotărâre recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) care stabileşte că statele membre nu pot desemna desemna drept ”sigure” decât ţări întregi şi nu anumite regiuni din aceste ţări.

Or lista întocmită de Guvernul meloni conţine regiuni considerate ca fiind nesigure.

”Eu nu cred că le revine judecătorilor să spună care ţări sunt sigure, ci Guvernului”, a denunţat vineri Meloni.

”Îmi pare rău că, în timp ce toată UE priveşte cu interes ceva ce Italia este pe cale să facă, se încearcă în continuare să ni se pună beţăe în roate”, a declarat ea în faţa presei.

Decretul ministerial urmeză să intre în vigoare imediat, iar apoi să fie promulgat de către Parlament, în care Guvernul dispune de o majoritate.

Legea urmează să prevadă ca cele 22 de ţări considerate drept ”sigure” să fie astfel pentru toate categoriile de persoane şi toate teritoriile.

Avocatul specializat în imigraţie Guido Savio a declarat AFP că această modificare brutală va antrena noi probleme juridice.

Italia se află în prima linie împotriva migranţilor care traversează Marea mediterană de pe coaste nord-africane.

Meloni, aleasă în 2022, a promis să oprească debarcările migranţilor, să accelereze repatrierile şi să-şi oblige vecinii europeni să ajute mai mult peninsula.

Guvernul s-a lovit deja de justiţie atunci când a vrut să se opună salvării migranţilor pe mare de către organizaţii nonguvernamentale (ONG).

Tensiunile au crescut cu un nivel duminică, după ce Meloni a divulgat pe reţele de socializare fragmente dintr-o notă a unui judecător de la parchet către o asociaţie a magistraţilor.

Acesta avertizează cu privire la o Meloni ”mai puternică şi mai periculoasă” decât fostul premier Silvio Berlusconi.

”Trebuie să remediem acest lucru”, scrie judecătorul Marco Patarnello în acest mesaj intern, o dovadă, acuză Meloni, a faptului că judecătorii acţionează împotriva Guvernului său.

Opoziţia italiană a denunţat publicarea trunchiată a acestui fragnment şi a subliniat că Meloni nu a publicat restul textului în care judecătorul adaugă că ”nu trebuie să facem opoziţie politică, ci trebuie să apărăm tribunalele şi dreptul cetăţenilor la o justiţie independentă”.

În cadrul Uniunii Europene (UE), fiecare stat membru este responsabil de elaborarea propriei liste de ţări aşa-zis ”sigure”, în pofida faptului că UE elaborează o listă la scară comunitară.

Medic primar de chirurgie generală: Bucureştiul este foarte aglomerat cu doctori, mult mai mult decât e nevoie, în timp ce alte zone sunt mult mai sărace/ Dacă pe jos e nămol şi locul nu are şcoli, doctorul ăla nu are nicio chemare să se ducă acolo

Sibiu: Tânărul care a furat o maşină, conducând fără permis, sub influenţa substanţelor psihoactive, şi care, urmărit de poliţişti, a provocat un accident soldat cu răniţi, reţinut