Memphis Depay, din teren pe scenă! Fotbalistul lansează un album în inima favelelor braziliene!

Însuşi atacantul şi-a anunţat noul proiect muzical în cadrul unui program al televiziunii Globo, din care postul a prezentat câteva momente.

Memphis şi MC Hariel au afirmat că albumul va fi prezentat pe platformele digitale pe data de 17 februarie şi va avea patru piese, între ele „Cântând cu favelele”, care a dat şi titlul proiectului, conform Agerpres.

„Avem câteva lucruri importante de spus lumii”, a spus atacantul olandez (30 ani) care şi-a început cariera la PSV Eindhoven şi a mai jucat la Manchester United, Lyon, Barcelona şi Atletico Madrid, înainte de a ajunge la Corinthians.

Internaţionalul olandez şi-a menţinut în paralel cariera de rapper de la debutul său la PSV Eindhoven şi îşi difuzează producţiile pe un canal youtube cu 900.000 de urmăritori şi două milioane de vizualizări.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Adrian Marinescu anunță medicamentul minune care te scapă de gripă: Te ridică rapid de la pat

Transylvania Open: Potapova şi Bronzetti vor juca finala de la Cluj