La o zi după o demonstraţie de forţă a preşedintelui rus Vladimir Putin care a primit aproximativ douăzeci de lideri străini, printre care omologul său chinez Xi Jinping, în Piaţa Roşie la Moscova, liderii Franţei, Germaniei, Regatului Unit şi Poloniei călătoresc împreună în Ucraina pentru prima dată.
„Vom continua să creştem sprijinul nostru pentru Ucraina. Vom intensifica presiunea asupra maşinăriei de război ruse până când Rusia va accepta un armistiţiu durabil”, au avertizat ei într-o declaraţie comună.
Această vizită considerată drept „istorică” are loc la patru zile după alegerea noului cancelar german, Friedrich Merz, care mers deja la Paris şi apoi la Varşovia miercuri, a doua zi după învestirea sa.
La Kiev, cei patru, alături de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, urmează să organizeze o întâlnire virtuală cu ceilalţi lideri ai „coaliţiei voluntarilor”, aceste ţări occidentale, în principal europene, dispuse să ofere „garanţii de securitate” Ucrainei.
Ei vor informa celelalte ţări despre „progresele realizate în vederea unei coaliţii reunind forţe aeriene, terestre şi maritime pentru a ajuta la regenerarea forţelor armate ucrainene după un eventual acord de pace şi pentru a consolida încrederea în pacea viitoare”, conform declaraţiei lor.
Preşedintele francez şi premierul britanic conduc această coaliţie cu contururi încă vagi care s-a reunit deja la Paris şi Londra în ultimele luni.
Europenii merg la Kiev întăriţi de apelul lui Donald Trump, care joi a presat Rusia să accepte „o încetare necondiţionată a focului pentru 30 de zile”. El a ameninţat cu noi sancţiuni occidentale în caz de eşec.