Mesajul preşedintelui FRF la final de 2024: A fost un an remarcabil – 2025 promite a fi un an la fel de important

Burleanu a precizat, în mesajul transmis prin intermediul Digisport, că 2024 a fost un an remarcabil, iar 2025 promite a fi un an la fel de important.

Mesajul preşedintelui FRF:

“La final de an, avem toate motivele să fim mândri de ceea ce am realizat împreună în fotbalul românesc. 2024 a fost un an remarcabil, plin de realizări care ne-au unit şi ne-au oferit motive de sărbătoare.

La EURO 2024, echipa naţională a reuşit să scrie o pagină de istorie în fotbalul românesc. Cu o victorie de 3-0 în faţa Ucrainei, România a obţinut cea mai categorică victorie din istoria sa la un turneu final. Mai mult decât atât, echipa noastră a reuşit să câştige pentru prima dată în istorie o grupă la un Campionat European, un rezultat deosebit care ne umple de mândrie.

Dar dincolo de performanţa sportivă, echipa naţională a unit românii din toate colţurile lumii şi a demonstrat tuturor ce înseamnă adevărata valoare a sportului: dorinţă, sacrificiu, atitudine, unitate şi, nu în ultimul rând, civilizaţie. Participarea României la EURO 2024 a fost o adevărată lecţie de viaţă, un exemplu de dăruire şi respect care a inspirat o lume întreagă.

Un alt moment de referinţă a fost performanţa naţionalei U21, care a reuşit să se califice la EURO U21 din Slovacia, din 2025, ceea ce înseamnă a patra prezenţă consecutivă la un turneu final de tineret. Această calificare ne oferă speranţe şi pentru viitorul fotbalului românesc.

Privind înainte, 2025 promite a fi un an la fel de important. Avem provocări majore, dar şi o oportunitate rară de a ne reconfirma locul în fotbalul mare. În paralel cu EURO U21, dar şi EURO U19, unde vom participa din postura de ţară gazdă, vom avea şi preliminariile pentru Campionatul Mondial 2026, un obiectiv cu adevărat special, pentru că după o pauză de 28 de ani, România va lupta pentru a ajunge din nou pe cea mai mare scenă a fotbalului mondial. Acesta este visul nostru, al tuturor.

În numele Federaţiei Române de Fotbal, doresc să le mulţumesc tuturor celor care au făcut posibil acest an fantastic: jucători, antrenori, colegi, suporteri, parteneri şi autorităţi. Sprijinul vostru este esenţial şi reprezintă fundamentul pentru succesul nostru.

Dragi români, vă doresc să aveţi parte de sărbători liniştite alături de cei dragi şi un 2025 plin de realizări, inspiraţie şi, bineînţeles, momente de mândrie pentru fotbalul românesc! Împreună, putem visa la un viitor pe care ni-l dorim cu toţii! La mulţi ani, România!”

Sursa: www.stiripesurse.ro

Toyota donează 1 Milion de dolari pentru inaugurarea lui Donald Trump: Gestul care stârnește controverse

Mijlocașul brazilian Oscar se întoarce la Sao Paulo