Metodă nouă de investigare a intestinului subţire, la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara prin folosirea unei capsule de mărimea unui comprimat de vitamină

Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara folosesc în premieră o procedură numită metoda gold standard, pentru investigarea intestinului subţire. Aceasta este o capsulă de mărimea unui comprimat de vitamină, prevăzut cu o cameră video performantă.

 

”Capsula endoscopică este un dispozitiv de mărimea unui comprimat de vitamină. Este prevăzută cu o cameră video miniaturizată, performantă, având o sursă de lumină şi o baterie. Capsula înregistrează şi stochează imagini în timp ce traversează tubul digestiv, imaginile fiind transmise apoi unui aparat fixat, printr-o centură, pe abdomenul pacientului”, se precizează într-un comunicat de presă al unităţii medicale. 
 
Potrivit sursei citate, este cea mai modernă metodă de investigare a tractului digestiv, în special a intestinului subţire, o zonă dificil de analizat prin metodele clasice de endoscopie sau colonoscopie. De altfel, este tehnica de primă alegere pentru intestinul subţire.

 
„Capsula endoscopică este destinată pacienţilor ce prezintă sângerări digestive de cauză necunoscută, celor cu tumori intestinale, boală celiacă refractară, boală Crohn localizată la nivelul intestinului subţire, pacienţilor cu anemie feriprivă, cu polipoză adenomatoasă familiară, celor cu anomalii vasculare. Este o metodă minim invazivă, care nu necesită sedare, ca în cazul colonoscopiei sau gastroscopiei. Permite totodată o accesibilitate crescută la nivelul intestinului subţire şi este confortabilă pentru pacienţi. Are însă şi câteva contraindicaţii. Nu se administrează copiilor, pacienţilor cu tulburări de deglutiţie, pacienţilor cu istoric de ocluzii intestinale sau la care se suspicionează o stenoză la nivelul tubului digestiv”, a declarat dr. Diana Popiţiu, medic primar gastroenterolog la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara.
 
Pentru ca rezultatele acestei proceduri să fie cât mai precise şi relevante este important ca pacientul să urmeze câţiva paşi. Cu 24 de ore înaintea examinării, trebuie să urmeze o dietă lichidă şi i se va administra un purgativ pentru pregătirea colonului. Vor fi evitate activităţile fizice intense, întrucât mişcările bruşte pot influenţa calitatea imaginii.
 
„Procedura este una foarte simplă. Pacientul va înghiţi cu un pahar cu apă capsula endoscopică, în prezenţa medicului gastroenterolog. Apoi i se ataşează centura cu dispozitivul de înregistrare pe care trebuie să-l poarte pe timpul investigaţiei. Acel dispozitiv va înregistra imaginile transmise de capsulă în timpul procedurii. După 30 de minute de la înghiţire, capsula depăşeşte tubul digestiv superior, trece de stomac, şi ajunge în intestinul subţire. Acolo, timp de 4-5 ore, înregistrează mii de imagini pe care le transferă în dispozitivul extern, ataşat pe centură. Într-un interval de aproximativ 12 ore, capsula va fi eliminată, odată cu scaunul. Capsula pe care o folosim în cabinetul din cadrul Spitalului Victor Babeş nu necesită recuperare. Odată finalizată procedura, dispozitivul de stocare extern este conectat la un computer unde există un soft al capsulei, se descarcă imaginile care sunt apoi interpretate”, mai spune Diana Popiţiu.
 
Procedura se realizează contra cost însă doar după un consult făcut de medicul gastroenterolog care va stabili dacă este sau nu necesară o asemenea investigaţie. Consultul este gratuit pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie.

Premierul Marcel Ciolacu pleacă vineri la Bruxelles, pentru a discuta despre renegocierea PNRR

Tavan căzut în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani. În momentul incidentului, în salon erau două persoane, mamă şi copil. Ce spun reprezentanţii spitalului despre problemele secţiei pavilionare dată în folosinţă în 2010