Metrorex a primit simulatorul de ultimă generaţie pentru M5, destinat instruirii mecanicilor ce vor conduce noile trenuri

Alstom a livrat Metrorex simulatorul de ultimă generaţie pentru Magistrala M5, destinat instruirii practice a mecanicilor care vor conduce noile trenuri, în condiţiile în care patru garnituri de metrou Metropolis sunt deja în Depoul Berceni, în proceduri de testare şi validare în vederea autorizării pentru circulaţie cu călători.

Potrivit unui comunicat al Alstom, remis AGERPRES, simulatorul este proiectat special pentru M5, prima linie de metrou din România echipată cu sistem CBTC – Commuication Based Train Control, şi este instalat la staţia Valea Ialomiţei, unde reprezentanţii Metrorex au semnat procesul verbal de recepţie.

Primele patru trenuri de metrou marca Metropolis pentru M5 sunt deja la Bucureşti şi parcurg testele obligatorii în vederea obţinerii Agrementului Tehnic eliberat de ASFR, pentru circulaţia cu călători pe cea mai modernă linie de metrou din Bucureşti.

Livrarea simulatorului de conducere Next Generation pentru trenurile de metrou Metropolis face parte din contractul de furnizare de material rulant pentru Linia 5. Simulatorul integrează cele mai recente funcţionalităţi şi capabilităţi ale tehnologiei de realitate virtuală, pentru a instrui mecanicii şi tehnicienii în vederea operării trenurilor de metrou în mod sigur şi eficient.

Practic, simulatorul reproduce în mediu digital elemente reale cum ar fi calea de rulare, staţiile, depoul şi echipamentele de semnalizare şi control de pe M5, creând scenarii realiste prin utilizarea tehnologiei Realităţii Virtuale. Astfel, se creează efectiv o „dublură digitală” a infrastructurii şi a materialului rulant, în scopul instruirii personalului.

Simulatorul include, de asemenea, o replică la scară 1/1 a cabinei mecanicului de pe trenurile de metrou Alstom Metropolis care urmează să circule pe M5.

„La Alstom, siguranţa circulaţiei este prioritatea principală. Cu progresele tehnologice disponibile astăzi, suntem capabili să creăm un mediu de instruire sigur pentru viitorii mecanici şi tehnicieni, asigurându-ne că aceştia stăpânesc abilităţile necesare pentru a opera în mod sigur şi responsabil cea mai recentă generaţie de material rulant”, a declarat Gabriel Stanciu, director general Alstom pentru România, Bulgaria şi Moldova, citat în comunicat.

Cu această tehnologie de ultimă generaţie, Metrorex îşi va pregăti instructorii, care, la rândul lor, vor instrui mecanicii de tren în vederea operării cu pasageri. În timpul modulului de formare, instructorii pot simula condiţiile de trafic şi potenţialele probleme care pot apărea în timpul operării, precum şi funcţionarea în regimuri degradate.

Şase instructori sunt deja implicaţi într-un program riguros de pregătire cu experţii Alstom, pentru a se califica în vederea formării viitorilor mecanici.

„Alstom oferă cel mai larg portofoliu de simulatoare de conducere şi a instalat peste 125 de simulatoare pentru clienţii săi din întreaga lume. Simulatoarele Alstom sunt singurele de pe piaţă care oferă o experienţă complet imersivă, punând la dispoziţia clienţilor un mediu de instruire din perspectivă personală, nu numai pentru conducerea vehiculului în sine, ci şi pentru toate acţiunile mecanicului, inclusiv părăsirea cabinei pentru inspectarea trenului, atât în interior cât şi în afara acestuia”, se arată în comunicat.

Linia 5 este în prezent în operare cu călători, după punerea ei în funcţiune în septembrie 2020, folosind un sistem de semnalizare convenţional furnizat tot de Alstom.

Odată cu implementarea completă a sistemului CBTC (Communication-Based Train Control), compatibil cu noile trenuri Alstom echipate cu sisteme de semnalizare îmbarcate, Linia 5 va oferi transport cu metroul mai eficient şi mai sigur.

Alstom este lider mondial pe piaţa CBTC, soluţiile sale avansate şi de înaltă performanţă de semnalizare urbană fiind în serviciu pe 180 de linii din întreaga lume. Mai mult de 80 de clienţi operează metrouri construite de Alstom, iar peste 35.000 de vagoane de metrou au fost comandate sau sunt deja în funcţiune în peste 70 de oraşe din 40 de ţări.

Alstom se angajează să contribuie la un viitor cu emisii reduse de carbon prin dezvoltarea şi promovarea soluţiilor de transport inovatoare şi sustenabile. De la trenuri de mare viteză, metrouri, vehicule tip monorail, tramvaie, până la sisteme la cheie, servicii, infrastructură, semnalizare şi mobilitate digitală, Alstom oferă clienţilor săi diverşi cel mai larg portofoliu din industrie.

Prezentă în 64 de ţări şi având peste 84.700 de angajaţi, compania îşi concentrează abilităţile de proiectare, inovare şi management de proiect acolo unde este cea mai mare nevoie de soluţii de mobilitate. AGERPRES/(AS – autor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa: www.agerpres.ro

Tyson Fury a dezvăluit că soţia sa a suferit un avort spontan în ajunul meciului cu Usyk, din mai

Crima odioasă a unui român a șocat Germania. Și-a ucis soția și ulterior a zidit-o