Microbuz și un autoturism, implicate într-un accident în Ploiești: două persoane, rănite

Potrivit ISU Prahova, accidentul a avut loc în zona Hipodrom.

La fața locului intervin o autospecială de stingere, o descarcerare, ambulanța TIM și o ambulanță SMURD. În sprijin, s-au deplasat și două ambulanțe SAJ Prahova.

În accident au fost implicate un autoturism și un microbuz, care efectua o cursă speciala, cu muncitori, precum și cei 10 ocupanți ai acestora.

Sunt asistate la fața locului două persoane, rănite ușor.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Nicuşor Dan, întrebat ce notă ar da sistemului educaţional: Între 5 şi 6/ Am fetiţa în clasa a doua şi eu sunt îngrozit de ce i se cere să ştie la vârsta asta / Eu am încredere în Daniel David, să ştiţi

Armistițiu în războiul comercial, decizia care a salvat Crăciunul americanilor