Special pentru companii, pentru a justifica un preţ foarte mare, Microsoft lansează o nouă versiune de Surface Laptop 7, de data aceasta cu 5G şi procesoare Intel.
Bazat pe procesoarele Intel din a doua serie Core Ultra, Surface Laptop 7 are în varianta de bază 16GB RAM şi un SSD care oferă 256GB spaţiu de stocare. Aceasta costă 1.800 de euro.
Pentru cei care vor mai multe resurse, memoria RAM poate ajunge la 32GB, iar spaţiul de stocare la 1TB – pentru 1.000 de euro în plus.
Versiunea cu 5G are un ecran de 13,8 inch şi cântăreşte în jur de 1,3 kg, suportând atât cartele fizice de date, cât şi eSIM.
Toate versiunile au suport pentru AI-ul Copilot+, beneficiind în acest sens de un NPU cu o putere de peste 40 TOPS.
Surface Laptop 7 va fi disponibil din 26 august şi va fi vândut prin intermediul magazinului oficial Microsoft şi a partenerilor comerciali.
Totodată, compania lansează şi două versiuni mai mici de Surface Pro, cu ecrane de 12 şi 13 inch, bazate pe cipuri Snapdragon şi până la 24GB RAM.