Mihaela Buzărnescu merge în turul doi al calificărilor la Praga

#image_title

Mihaela Buzărnescu (37 de ani, locul 1351 WTA) a învins-o în primul tur de calificare de la Praga pe jucătoarea elveţiană Valentina Ryser (24 de ani, locul 228 WTA). Mihaela s-a impus în trei seturi, scor 7-6(8), 3-6, 6-4, în urma unui meci care s-a întins pe o durată de două ore şi 19 minute, conform News.ro.

În turul secund al calificărilor, Mihaela Buzărnescu va juca împotriva australiencei Astra Sharma (29 de ani, locul 139 WTA).

Sursa: www.stiripesurse.ro

Siria a interpretat greșit modul în care Israelul va reacționa la desfășurarea trupelor sale în sudul țării

Ceremonie militară şi religioasă, de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene / Vor evolua aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Române, Forţelor Aeriene Italiene, dar şi ale MAI, SRI, Aeroclubului Român şi TAROM