Mihai Constantin: Guvernul a stabilit un număr total de 56 de secretari de stat. În prezent sunt 75 de secretari de stat în Executiv / În următoarele două săptămâni, fiecare minister urmează să vină cu o organigramă revizuită

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat joi că Guvernul a stabilit un număr total de 56 de secretari de stat, el arătând că în prezent sunt 75 de secretari de stat în Executiv. În plus, în următoarele două săptămâni, fiecare minister urmează să vină cu o organigramă revizuită.

”Astăzi, prin ordonanţă de urgenţă, Guvernul a mai luat o decizie pentru limitarea numărului funcţiilor de demnitate publică, la nivel de secretar de stat şi subsecretar de stat în cadrul ministerelor, pentru a continua prevederile din planul de guvernare privind reducerea aparatului bugetar”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

Constantin a precizat că de la finalului 2023 a început acest proces care este unul care se face într-un ritm cât mai prudent cu putinţă, pentru a se ajusta realităţilor din teren.

”Un număr total al secretarilor de stat a fost convenit, astăzi, la 56. În prezent sunt 75 de secretari de stat şi de asemenea ministerele vor avea în aparatul lor un secretar general, eventual ajutat de unul sau doi secretari general adjuncti, după necesităţi.

Mihai Constantin a mai spus că în următoarele două săptămâni, fiecare minister urmează să vină cu o organigramă revizuită pentru a implementa acest angajament, prin programul de guvernare.

Carlos Alcaraz dezvăluie că nu sprijină acțiunile legale ale PTPA împotriva autorităților din tenis

AFP: Ameninţarea rusă relansează dezbaterea unui nou mare împrumut european