Mihai Constantin: Investiţia pentru varianta de ocolire Sighetu Marmaţiei, aprobată de Guvern

Executivul a aprobat miercuri indicatorii tehnico-economici pentru realizarea variantei de ocolire Sighetu Marmaţiei, cu o valoare totală de 238,8 milioane lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

 

„O altă hotărâre de guvern prevede aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ‘Varianta de ocolire Sighetu Marmaţiei, din judeţul Maramureş’. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 238,8 milioane lei, iar durata de realizare a acestui proiect este de doi ani”, a precizat Constantin, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a menţionat că varianta de ocolire a oraşului Sighetu Marmaţiei va avea o lungime de aproximativ 5 km, iar finanţarea se va realiza din fonduri externe nerambursabile, prin Programul de Transport 2021 – 2027, şi de la bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor. AGERPRES/(A – autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)

Sursa: www.agerpres.ro

Ministrul Tîlvăr: România şi Portugalia se sprijină reciproc în gestionarea provocărilor de securitate

Şoncutean (Allianz-Ţiriac Asigurări): S-a prelungit îngheţarea preţurilor RCA tocmai pentru că suntem în an electoral