Pe parcursul întrevederii, Mihai Daraban a subliniat importanța extinderii cooperării economice în sectoare strategice, cu accent pe agricultura și industria alimentară, menționând faptul că România prezintă o deficiență în ceea ce privește exportul produselor alimentare procesate, preferând exportul materiilor prime. „Recent s-a încheiat târgul INDAGRA & INDAGRA FOOD, cel mai mare eveniment al industriei agricole și al industriei alimentare din regiunea Europei de Est. În viitor, acesta poate reprezenta o platformă pentru companiile pakistaneze de profil pentru a identifica potențiali parteneri de afaceri, din România și Europa, sens în care cele două state ar trebui să identifice cadrul optim de schimb de informații si finanţare a unor proiecte de joint venture, valorificând spre exemplu relaţia dintre Exim Banca Românească și organizația pakistaneză corespondentă. În egală măsură, avem în vedere domenii economice în care România este performantă, pe care CCIR le-a promovat constant în ultimii ani, care au un potențial semnificativ în relația bilaterală a României cu Pakistan”, a arătat în intervenția sa președintele CCIR, Mihai Daraban.
„Evident, sectorul agricol reprezintă o oportunitate de afaceri pentru antreprenorii pakistanezi, având în vedere faptul că deținem experienţă în acest domeniu, precum și forță de muncă calificată. În egală măsură însă suntem interesaţi de alte domenii de cooperare cu impact în plan bilateral, în atenția noastră fiind domeniul apărării, cel aeronautic, precum și cel energetic. Ca și țara dvs., Pakistan produce energie nucleară, având o capacitate de 20.000 de MW, iar cum România urmează să devină un hub energetic regional atât în ceea ce privește exploatarea resurselor de petrol și gaze naturale, cât și prin investiții în centrala nucleară de la Cernavodă și reactoarele modulare, există un interes sporit din partea noastră de a colabora în proiecte majore comune în acest domeniu”, a declarat ambasadorul Republicii Islamice Pakistan în România, E.S. Muhammad Arshad Jan Pathan.