Mihai Pintilii îl contrazice pe Gigi Becali: ‘Un moft’

Deocamdată, FCSB s-a înțeles cu Daniel Graovac (31 de ani), fundașul Astrei.

„Graovac e un jucător bun. A demonstrat în România. Și la Astra și-a făcut treaba. E un jucător de grup, avem nevoie de un fotbalist ca el. În principiu, aveam nevoie de un fundaș, după accidentarea lui Dawa. Completează stoperii din lot.

Când l-ai adus pe Cisotti, te gândeai că putea să ajungă unde e acum? În timp, după antrenamente, meciuri, o să vedem. Poate că va fi mai bun decât Ngezana! Nu știi cum va juca. Important e să se integreze cât mai repede. Timpul va stabili”, a declarat Pintilii, la podcastul GSP „2 la 1”.

Becali a maai anunțat că în vrea și pe Karlo Muhar. În trecut, mijlocaș central din Croația a jucat și la CFR Cluj.

Pintilii spune însă că fotbalistul care a jucat în sezonul trecut la Al Orobah (Arabia Saudită) nu ar avea loc la echipă și este doar un moft al patronului. Pe acest post sunt Șut, Lixandru, Chiricheș, Edjouma și Alhassan.

„Muhar e un jucător bun, dar acolo suntem acoperiți, zic eu, la mijlocașii centrali. Poate să fie doar un moft al patronului să-l aducă. Repet, în zona aia chiar suntem acoperiți. Dacă dumnealui dorește să-l aducă, nicio problemă. Va fi concurență pentru ceilalți. Pune presiune pe ei. Dacă aduci jucători de valoare, e o presiune pentru cei care sunt acum în echipă”, a spus tehnicianul.

Previziune sumbră avută de preşedintele Consiliului Fiscal: ‘Nu cred că putem evita creşterea taxelor şi impozitelor’

AUR: Nicuşor Dan să îşi ceară scuze pentru afirmaţiile părtinitoare şi profund nedemocratice din timpul campaniei. Faptul că l-aţi chemat la Cotroceni pe George Becali nu face decât să confirme obligaţiile pe care le aveţi faţă de oamenii sistemului