Mihai Stoica, mesaj emoționant după moartea lui Radu Paligora: ‘S-a mutat la Domnul la numai 50 ani’

”De azi dimineață încerc să scriu un mesaj și nu-mi găsesc cuvintele. În ziua în care obișnuiam să-i urez La Mulți Ani fratelui meu Cipanu’ și nu mai am cui, am mai primit o veste tragică. Medicul Radu Paligora, omul care a fost alături de noi la marile succese ale echipei, cel care a adus buna dispoziție în vestiarul Stelei, s-a mutat la Domnul la numai 50 ani, lăsând în urmă o familie îndurerată, dar și mulți prieteni care vor zâmbi când își vor aminti de energia lui molipsitoare și tonele de glume cu care-i obișnuise chiar și când lupta cu boala se apropia de final.

Rămâi cu bine, Pali. Sincere condoleanțe Mihaelei și lui Mihai

P.S. Da, fotografia e de la ACEL meci (n.r. cel cu Middlesbrought). Mi-ai dat calmante și n-am fost atent la ce mi-ai zis…”, a scris Mihai Stoica pe pagina sa de Facebook.

Paligora a mai fost la Al-Hilal, Al-Wasl sau Ludogorets. În 2021 a semnat cu CFR Cluj, apoi a mers la Farul.

Fostul medic suferea de cancer osos la umăr.

Cluburile FCSB, CFR Cluj şi Farul Constanţa au anunţat, vineri, că fostul medic al celor trei echipe, Radu Paligora, a încetat din viaţă la vârsta de 50 de ani.

“Astăzi a plecat dintre noi, la vârsta de 50 de ani, cel care ne-a fost medic, coleg şi prieten, Dr. Radu Paligora.

Clubul nostru transmite condoleanţe familiei îndurerate.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul FCSB, postat pe Facebook.

“DRUM LIN SPRE STELE, RADU PALIGORA

Clubul CFR 1907 Cluj îşi exprimă regretul şi profunda tristeţe pentru trecerea la cele veşnice a fostului nostru medic, Dr. Radu Paligora, care s-a stins la vârsta de doar 50 de ani după o lungă luptă cu o boală necruţătoare.

Condoleanţe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris şi CFR Cluj, pe site-ul oficial.

Şi Farul a transmis condoleanţe după decesul medicului.

“Clubul Farul regretă dispariţia prematură a lui Radu Paligora, fost doctor al clubului nostru în sezonul 2021-2022.

Transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate şi tuturor celor apropiaţi. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.

Sabalenka, înainte de startul la Roland Garros: Mă simt mai puternică pe zgură ca niciodată

Rusia urmează să transmită un document cu cerinţe în vederea încheierii Războiului din Ucraina, duminică, după încheierea unui schimb-record de câte 1.000 de prizonieri, anunţă Serghei Lavrov. Ucraina pregăteşte şi ea un document, aşa cum au convenit în T