Mii de angajați de la stat și privat riscă să rămână fără loc de muncă. Ce companii au anunțat concedieri masive în următoarea perioadă

Reprezentanţii unei fabrici de frigidere din judeţul Prahova au anunţat închiderea acesteia, la doar 3 ani de la inaugurare. S-a început restructurarea activităţii locale încă din primăvara anului trecut, atunci când s-a renunţat la aproximativ 400 de oameni. Acum mai sunt 500 de salariaţi care urmează să rămână fără un loc de muncă.

„Decizia a fost luată ca răspuns la provocările industriei – inclusiv stagnarea pieței și scăderea semnificativă din Europa, cu procente de două cifre în unele piețe critice, creșterea costurilor pentru mărfurile importate și presiunea concurențială.”, se arată într-un comunicat al companiei Haier Europe, cu fabrică în Ariceștii Rahtivani.

Aceeaşi situaţie este şi la Damen Mangalia. Reprezentanţii companiei au anunţat că până pe 28 februarie vor fi demarate concedieri colective, astfel încât, conform planului de restructurare, să rămână puţin peste 1.100 de angajaţi.

Restructurări se pregătesc şi la Poşta Română, potrivit sindicaliştilor. Astăzi, în şedinţa adunării generale, va fi discutat un document care vizează tocmai restructurarea companiei. Prin urmare mai mulţi angajaţi ar urma să fie disponibilizaţi.

Citește și: Fabrici închise și concedieri masive, în România: Mii de angajați au rămas deja fără loc de muncă și urmează alții luna aceasta

Şi pe lângă concedieri, anul acesta ne aşteaptă şi noi scumpiri la raft, potrivit analiştilor. Eliminarea facilităţilor fiscale şi noile scumpiri ale carburanţilor vor genera creşteri de preţ şi la raft în perioada următoare. Cel mai mult vom scoate din buzunare pentru pâine, ulei, carne şi lactate, informează Antena 3 CNN.

Gripă A la o casă de tip familial din cadrul DGASPC Giurgiu; patru copii, internaţi

Când pot apărea cele mai grave boli? Vlad Ciurea atrage atenția asupra unui factor adesea ignorat de români: ‘E bine să nu ajungem acolo’