Mii de iranieni s-au adunat duminică în centrul capitalei Teheran pentru a marca 45 de ani de la luarea de ostatici la ambasada SUA în 1979.
În faţa fostei reprezentanţe diplomatice americane, aceştia au fluturat steaguri iraniene şi palestiniene, precum şi pe cele ale mişcării şiite libaneze Hezbollah, susţinută de Republica Islamică, scrie AFP.
Mulţi dintre ei aveau pancarte cu sloganurile „Moarte Americii” şi „Moarte Israelului” în persană şi engleză.
Încă de sâmbătă dimineaţă, presa de stat a difuzat imnuri revoluţionare care denunţau „crimele” Statelor Unite împotriva naţiunii iraniene.
La 4 noiembrie 1979, la mai puţin de nouă luni de la răsturnarea ultimului şah al Iranului, un grup de studenţi susţinători ai Revoluţiei islamice a luat cu asalt ambasada SUA din Teheran, acuzând-o că este un „cuib de spioni”.
Pentru a elibera ostaticii, studenţii au cerut Statelor Unite extrădarea şahului pentru a fi judecat în Iran.
Criza s-a încheiat abia 444 de zile mai târziu, după decesul şahului destituit în Egipt, prin eliberarea a 52 de diplomaţi americani.
Ulterior, Washingtonul a întrerupt relaţiile diplomatice cu Teheranul, care nu au mai fost restabilite de atunci, şi a impus un embargo.
Mitingul de sâmbătă dimineaţă a avut loc într-un moment în care Israelul, duşmanul declarat al Republicii Islamice, este în război cu mai mulţi aliaţi ai Iranului: cu Hamas în Gaza şi, de asemenea, cu Hezbollah la graniţa sa de nord.
La 26 octombrie, armata israeliană a recunoscut public pentru prima dată că a atacat ţinte militare de pe teritoriul iranian, într-o operaţiune prezentată ca represalii la atacurile cu rachete iraniene împotriva Israelului de la 1 octombrie.
Israelul a avertizat Iranul să nu riposteze la aceste atacuri, care au ucis cel puţin patru soldaţi, potrivit autorităţilor iraniene.
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a promis sâmbătă că va răspunde la orice atac al Israelului şi al aliatului său, Statele Unite, împotriva Iranului sau a grupurilor sale aliate din regiune.
La rândul lor, SUA au anunţat vineri noi desfăşurări în Orientul Mijlociu, inclusiv sisteme de apărare împotriva rachetelor balistice, avioane de luptă şi bombardiere, care vor sosi „în lunile următoare” pentru „apărarea Israelului” şi ca avertisment pentru Iran.