Mii de persoane mărşăluiesc la Viena împotriva extremei drepte înainte de negocierile pentru formarea coaliţiei guvernamentale

Mii de persoane au mărşăluit joi la Viena pentru a îndemna partidele politice din Austria, în special pe conservatorii cancelarului Karl Nehammer, să nu intre la guvernare cu Partidul Libertăţii (FPOe), de extremă dreapta, care a câştigat duminică alegerile generale pentru prima dată, relatează Reuters.

FPOe s-a clasat pe primul loc, cu 29% din voturi, într-o victorie istorică pentru partidul eurosceptic, favorabil Rusiei, fondat în anii 1950 sub conducerea unui lider care a fost ofiţer SS şi deputat nazist. Cu toate acestea, fiind departe de o majoritate absolută, FPOe va trebui să formeze o coaliţie pentru a conduce, în premieră, un guvern.

Doar Partidul conservator al Poporului (OeVP) a lăsat uşa deschisă unei alianţe, însă nu şi dacă liderul FPOe, Herbert Kickl, ar face parte din guvern, ceea ce FPOe insistă că doreşte.

„Vrem să spunem clar acum, preventiv: Dragă OeVP, te rog să nu mai intri în acest pact”, a declarat unul dintre organizatorii protestului de joi, Marty Huber, la postul de televiziune Puls 24, în timp ce o mulţime mare se adunase în faţa Universităţii din Viena fluturând steaguri curcubeu şi bannere cu sloganuri precum „Protejaţi democraţia”. Marşul urma să se încheie în faţa Parlamentului.

OeVP a fost deja de două ori în guvern cu FPOe, dar de fiecare dată cu FPOe ca partener junior. Acum, OeVP s-a clasat pe locul al doilea în alegerile de duminică, la 2,5 puncte procentuale în urma FPOe.

Preşedintele Alexander Van der Bellen, care supervizează formarea guvernelor, urmează să se întâlnească vineri cu liderii tuturor partidelor parlamentare, începând cu Kickl. De asemenea, el le-a cerut acestora să poarte discuţii între ei pentru a găsi o coaliţie de guvernare.

OeVP se află în poziţia de a fi cel care înclină balanţa, deoarece ar avea o majoritate clară dacă s-ar alia cu social-democraţii, aflaţi pe locul al treilea, şi cu un partid mai mic, cum ar fi liberalii din Neos.

Şeful Colegiului Medicilor: Noi nu ştim nimic despre absolvenţii de facultate de medicină, nu ştim unde sunt, dar oricum nu-i regăsim în Colegiu. Dacă noi am creşte numărul cu 3.000 pe an, am umple deficitul foarte rapid

Elena Lasconi răspunde solicitărilor lui Nicușor Dan: Știu că sunt subiectivă