Mii de pui de găină, salvați în urma unui incendiu izbucnit într-o hală din Giurgiu

Aproximativ 17.000 de pui au fost salvați, vineri dimineață, în urma unui incendiu izbucnit într-o hală de creștere a puilor de găină, în localitatea Mihăilești, informează ISU Giurgiu.

„Ajunși la fața locului cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pompierii au constatat faptul că ardeau în jur de 50 de baloți de paie și tabloul electric, iar hala era inundată cu fum. Pompierii au folosit un ventilator pentru evacuarea fumului, incendiul fiind stins la timp”, precizează sursa citată.

La caz s-au deplasat echipaje din cadrul Secției Mihăilești, Detașamentului Bolintin Deal, poliția, dar și reprezentanți ai societății de furnizare a energiei electrice.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul, potrivit autorităților.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Raliul Dakar: Emanuel Gyenes, locul 29 în prologul de la moto. Două echipaje Dacia Sandriders între primele 10 la clasa auto

Cum va arăta lumea în 2025: Frica va câștiga teren, omenirea fierbe