Milionarul Adrian Marțian a fost reținut preventiv

El este acuzat de comiterea infracțiunilor de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorilor, inducerea în eroare a organelor judiciare și participație improprie la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Milionarul a fost plasat în Centrul de Reținere și arestare Preventivă Deva „și urmează a fi prezentat magistraților, în vederea luării măsurilor legale”, conform autorităților. Față de cei 3 minori a fost instituită măsura specială a plasamentului în regim de urgență, în cadrul unei unități din subordinea D.G.A.S.P.C. Hunedoara.

Cei 3 copii în vârstă de 7, 9 și 11 ani, precum și tatăl acestora, Adrian Marțian au fost preluați în această dimineață de poliția română de la punctul de trecere a frontierei Porțile de Fier 1. Marțian a fost prins în Serbia alături de cei 3 copii ai săi care au fost dați dispăruți de mai multe zile. Omul de afaceri spune că nu el a organizat această răpire a minorilor și dă vina pe mama lor.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Şofer care transporta roşii din Bulgaria, prins cu peste 50.000 de pachete de ţigări netimbrate în microbuz

PSD vrea o nouă întrebare la referendumul local al lui Nicuşor Dan: ”Sunteţi de acord ca Primăria Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?”