Ministerul Culturii: Proiectul de lege pentru managementul instituțiilor publice de cultură – în dezbatere publică

Ministerul Culturii a anunțat lansarea în dezbatere publică a proiectului de lege pentru managementul instituțiilor publice de cultură, în forma rezultată după preluarea observațiilor primite la consultarea și dezbaterea din perioada 15 decembrie 2025 – 15 ianuarie 2026.

‘Începând cu luna iulie 2025, ministerul a reluat evaluările anuale și concursurile de management. Au fost făcute publice, pentru prima dată, componența comisiilor de concurs și proiectele de management câștigătoare. Astfel, ministerul a asigurat transparența procedurilor și a responsabilizat participanții. Noul proiect de lege preia aceste practici și le încorporează în reglementări’, transmite ministerul, într-un comunicat postat pe Facebook.

‘Am promis concursuri corecte, comisii serioase și independente, transparență și accesibilitate, iar pe aceste principii am construit noile dispoziții ale proiectului de lege’, a declarat ministrul Culturii, Demeter Andras Istvan, citat în comunicat.

Proiectul clarifică procedura de concurs, profesionalizează comisiile, simplifică normele și redefinește criteriile de evaluare.

‘Modificările elimină ambiguitățile de interpretare și încurajează competența, viziunea și asumarea responsabilă a actului managerial. Prin rezumarea consultărilor organizate în decursul ultimului an cu beneficiarii, cadrul legal se aliniază la cerințele actuale din sectoarele vizate’, precizează ministerul.

Pentru a garanta transparența procesului legislativ, varianta revizuită a noului proiect parcurge o nouă perioadă în care, înainte de a fi înscris pe circuitul de avizare interministerial, inițiatorul așteaptă observații și propuneri – conform precizărilor de pe pagina de web a ministerului: https://www.cultura.ro/proiect-de-lege-17/. AGERPRES/(AS – redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Stelian Ion, despre propunerile pentru șefia marilor parchete: Această situație începe să semene cu o mascaradă

Primarii și consilierii locali USR vor depune proiecte pentru interzicerea sau limitarea sălilor de păcănele