Ministerul Economiei anunţă vineri că au fost depuse peste 600 de CV-uri în 24 de ore după ce ministrul Radu Miruţă a făcut un apel la profesioniştii cu experienţă juridică, economică şi managerială să se implice în redresarea companiilor de stat.
”În conferinţa de presă susţinută ieri, 21 august, Radu Miruţă, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) a făcut un apel la profesioniştii cu experienţă juridică, economică şi managerială să se implice în redresarea companiilor de stat prin aplicarea directă pe site-ul instituţiei. Rezultatul a fost că în primele 24 de ore de la anunţ au fost primite peste 600 de aplicaţii”, transmite vineri ministerul.
MEDAT precizează că a lansat un mecanism simplu pe site-ul instituţiei unde specialiştii din România îşi pot încărca CV-urile pentru a candida la funcţii de conducere sau administratori speciali în companiile de stat. Este vorba de un formular simplu, unde cei intersaţi îşi introduc datele personale – nume, prenume, număr de telefon şi e-mail şi încarcă un CV. Înscrierea pe platformă nu se face direct pentru o anumită companie, deoarece sunt anumite criterii stabilite prin lege privind componenţa consiliilor de administraţie.
”În primele 24 de ore de la deschiderea platformei online peste 600 de persoane s-au înregistrat şi au trimis CV-uri. Dintre aceştia, cei mai mulţi au experienţă în economie/finanţe, audit, management, sunt ingineri, specialişti în resurse umane sau domeniul bancar”, explică Ministerul Economiei.
„Am fost surprins că atâţia oameni doresc să se implice şi să facă treabă bună în companiile de stat. Le mulţumesc şi le transmit tuturor care vor trimtă CV, să o facă. Uşa rămâne deschisă pentru toţi profesioniştii care vor ca aceste companii de stat să funcţioneze. Vă repet că singurele criterii pe care le am în vedere când voi face numirile sunt de competenţa şi profesionalismul”, a declarat ministru Radu Miruţă.
Toate documentele sunt analizate de echipa ministrului pentru găsirea candidaţilor potriviţi pentru companiile unde trebuie făcute urgent numiri temporare.
Pe termen lung, soluţia rămâne modificarea legislaţiei, iar MEDAT a transmis deja către Secretariatul General al Guvernului o serie de propuneri la modificarea OUG 109/2011 aflată în transparenţă publică.
Amendamentele vizează: introducerea unor indicatori clari de performanţă în contractele de mandat; posibilitatea anulării şi reluării procedurilor viciate sau ilegale; deschiderea reală a selecţiilor către profesionişti din mediul privat, academic sau instituţional.
Totodată, Ministerul Economiei propune limitarea numărului de mandate consecutive şi ca evaluarea performanţei la companiile strategice să fie realizată de o comisie independentă, desemnată de Prim-ministru.
”Prin aceste schimbări, guvernanţa companiilor de stat devine mai predictibilă, mai puţin politizată şi orientată către rezultate reale”, subliniază repreentanţii ministerului.