Ministerul Educaţiei, precizări despre ”contractul de confidenţialitate” şi ”declaraţia pe propria răspundere” semnate de către membrii grupurilor de lucru pentru elaborarea programelor şcolare / Experţii nu au fost împiedicaţi să discute despre principii

Ministerul Educaţiei şi Cercetării transmite, joi seară, că experţii care au făcut parte din grupurile de lucru pentru elaborarea programelor şcolare au semnat ”contractul de confidenţialitate” şi ”declaraţia pe propria răspundere” ca parte a unor proceduri standard. Acestea se referă doar la faptul că nu au voie să divulge drafturile proiectelor la care lucrează sau detalii concrete despre acestea, însă pot discuta despre principii şi nevoie avute în vedere.

”Ministerul Educaţiei şi Cercetării respinge afirmaţiile conform cărora membrii grupurilor de lucru ar fi fost obligaţi să nu comunice în baza unui «contract de confidenţialitate». Documentele transmise spre semnare de către membrii grupurilor de lucru nu sunt de tipul contract de confidenţialitate, în sens juridic, ci reprezintă un acord de prelucrare a datelor cu caracter personal, respectiv declaraţie standard pe proprie răspundere, formulare utilizate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare (CNCE) pentru toate grupurile de lucru tehnice ale ministerului, odată cu aplicarea prevederilor GDPR”, au transmis, joi seară, oficialii Ministerului Educaţiei.

Potrivit instituţiei citate, aceste formulare au fost semnate şi anterior acestei sesiuni de lucru, de exemplu în anul 2022, cu ocazia elaborării unor programe pentru discipline obligatorii din învăţământul liceal.

”Aşadar, aceste formulare nu au fost introduse cu prilejul sesiunii curente de elaborare a programelor şcolare pentru învăţământul liceal”, au mai transmis oficialii Ministerului Educaţiei.

Referitor la declaraţia pe proprie răspundere, aceştia au precizat că:

  • face parte din procedurile administrative obişnuite aplicate în toate grupurile de lucru privind curriculumul;
  • are rolul de a asigura corectitudinea procesului tehnic, respectarea cadrului legal şi protejarea documentelor de lucru până la momentul lor publicării oficiale;
  • nu restricţionează exprimarea publică a opiniilor, libertatea de exprimare sau dreptul membrilor de a dialoga cu mass-media despre principii, viziuni curriculare sau nevoile elevilor.

”Aşa cum am specificat mai sus, declaraţia vizează strict un angajament în raport cu documentele de lucru nepublicate. Formularea «nu voi divulga sub nicio formă informaţii legate de activitatea specifică» se referă la materiale interne, drafturi tehnice, versiuni nefinalizate ale documentelor în lucru, clasificate temporar drept documente intermediare/secret de serviciu până la publicare. Acest regim este standard în administraţia publică şi nu reprezintă o formulă de lucru cu caracter restrictiv”, ser mai arată în comunicatul ministerului.

Iniţiativa aparţine CNCE şi corespunde obligaţiilor privind protecţia datelor şi gestionarea documentelor tehnice. Astfel, nu există un „contract”, ci două documente obligatorii pentru orice colaborator al CNCE.

Mai menţionăm în acest context faptul că ministerul analizează fiecare programă strict prin prisma:

  • standardelor curriculare,
  • legalităţii,
  • coerenţei interne,
  • compatibilităţii cu profilul de formare al absolventului.

Instituţia precizează că, mai departe, procesul de avizare urmează paşii legali:

  • proiectele programelor şcolare au fost lansate în transparenţă instituţională;
  • proiectele programelor şcolare sunt transmise Comisiilor Naţionale de Specialitate pentru obţinerea avizului consultativ şi sunt consultate instituţii relevante;
  • eventualele propuneri constructive se integrează prin revizuirea proiectelor, la nivelul grupurilor de lucru;
  • CNCE asigură documentaţia finală pentru aprobarea programelor şcolare, prin ordin al ministrului.

 

 

Handbal masculin: Şapte echipe s-au calificat, joi, în sferturile de finală ale Cupei României

Handbal masculin: Şapte echipe s-au calificat, joi, în sferturile de finală ale Cupei României