Ministerul Educației: Șase elevi eliminați și aproape 7.000 absenți la proba de Matematică a Evaluării Naționale. Subiecte și bareme

#image_title

Potrivit ministerului, 152.335 de elevi au participat la probă, din cei 159.229 de candidați înscriși.

Au absentat 6.888 de elevi, iar alți 6 au fost eliminați pentru tentattive de fraudă.

Subiectele și baremele au fost publicate pe site-ul Ministerului Educației.

Ultima probă a examenului, cea rezervată elevilor care au studiat în Limba și literatura maternă, se va desfășura vineri.

Primele rezultate vor fi afișate în 3 iulie, până la ora 12.00. Ulterior, în intervalul orar 14.00 – 18.00, pot fi vizualizate lucrările scrise și pot fi depuse contestațiile. Acest proces continuă și în zilele de 4 și 5 iulie.

„Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul să depună contestație. Elevii care depun/transmit contestații completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori”, transmite Ministerul Educației.

Rezultatele finale vor fi afișate joi, 10 iulie.

Sursa: www.stiripesurse.ro

FOTO Intervenţie inedită a jandarmilor montani din Braşov: la solicitarea unor turişti, au salvat un câine de talie mare, care nu se mai putea deplasa

Alerta în Grecia: focul a distrus peste 4.000 de hectare pe insula Chios