Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie

Știri de azi | Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie - Știri de azi |

Potrivit acestuia, pe 2 iulie va avea loc proba de Limba şi literatura română, iar pe 3 iulie proba la Matematică. Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 4 iulie proba de limba şi literatura maternă.

“Ceea ce putem anunţa astăzi este că, analizând necesitatea, o să organizăm o sesiune specială de Evaluare Naţională. În perioada Evaluării Naţionale (sfârşitul lunii iunie – n.r.) avem câţiva copii la competiţii internaţionale, atât ştiinţifice cât şi sportive. Prin urmare, după evaluarea mare şi înainte de repartizarea la liceu, ca să putem să le dăm aceleaşi şanse, mai precis în 2 iulie – Limba şi literatura română şi 3 iulie – Matematică, respectiv 4 iulie – limba şi literatura maternă. La începutul lunii iulie organizăm o sesiune specială. Nu este vorba de foarte mulţi copii, dar este vorba despre un principiu – să le dăm aceleaşi şanse. Probabil că vor fi de ordinul zecilor (copii – n.r.)”, a spus secretarul de stat.

Calendarul privind Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2024 – 2025, este următorul:

* 10 – 13 iunie: înscrierea la examen

* 23 iunie: Limba şi literatura română – probă scrisă

* 25 iunie: Matematică – probă scrisă

* 27 iunie: Limba şi literatura maternă – probă scrisă

* 3 iulie: afişarea rezultatelor iniţiale (până la ora 12,00), vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor (în intervalul orar 14:00 – 18:00)

* 4 – 5 iulie: vizualizarea lucrărilor şi depunerea contestaţiilor

* 6 – 9 iulie: soluţionarea contestaţiilor

* 10 iulie: afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.

Știri de azi | Ministrul Educației despre zona universitară: ‘Procentul absolvenţilor de studii superioare prin raportare la populaţia generală arată rău’ - Știri de azi |

Ministrul Educației despre zona universitară: ‘Procentul absolvenţilor de studii superioare prin raportare la populaţia generală arată rău’

Știri de azi | Ancheta în cazul furtului tezaurului românesc din Olanda avansează – Poliția a operat noi arestări - Știri de azi |

Ancheta în cazul furtului tezaurului românesc din Olanda avansează – Poliția a operat noi arestări