Ministerul Energiei a declarat oficial situaţie de urgenţă: criză în aprovizionarea cu ţiţei şi motorină

#image_title

Ministerul Energiei a declarat, prin ordin, situaţie de urgenţă de nivel de criză în aprovizionarea cu ţiţei şi a autorizat scoaterea a zeci de mii de tone de petrol şi motorină din stocurile de urgenţă ale României, din cauza unui incident de contaminare survenit la terminalul petrolier turc Ceyhan, care a afectat şi un transport de ţiţei din Azerbaidjan destinat rafinăriei Petrobrazi a OMV Petrom, potrivit informaţiilor obţinute de Profit.ro.

Incidentul, care a constat într-o contaminare cu substanţă corozivă a mai multor tancuri de stocare ale terminalului, a fost raportat de către BTC Pipeline Company, operatorul conductei petroliere Baku-Tbilisi-Ceyhan.

Astfel, transportul de ţiţei azer, care urma să ajungă în Portul Constanţa, nu a mai fost recepţionat, ceea ce a creat o penurie temporară de materie primă la Petrobrazi. În aceste condiţii, s-a considerat că cea mai rapidă soluţie, până la sosirea unui nou transport din import, este accesarea stocurilor obligatorii de urgenţă constituite de OMV Petrom, în conformitate cu legislaţia în vigoare, relatează .

Pentru eliberarea stocurilor, era nevoie ca Ministerul Energiei să emită ordin prin care să constate existenţa unei crize locale şi să autorizeze eliberarea stocurilor.

″Se constată existenţa unei situaţii de criză locală indusă de disfuncţionalităţi majore în aprovizionarea cu ţiţei şi se declară situaţie de urgenţă – nivel criză″, scrie în actul normativ citat şi analizat de

Ordinul Ministerului Energiei a autorizat eliberarea de către OMV Petrom a 80.000 tone ţiţei şi 30.000 tone motorină din stocurile de urgenţă de ţiţei şi produse petroliere constituite de companie în calitate de titulară a obligaţiei legale de stocare, care în cazul OMV Petrom se cifrează, pentru anul în curs, la un total de 676.248 de tone. Potrivit legii, compania are acum la dispoziţie 2 luni să reconstituie stocurile la nivelul obligaţiei menţionate.

Ucraina susţine că a distrus un avion militar rus şi a avariat alte patru într-un atac cu drone asupra unui aerodrom din Crimeea

Reţele Electrice România lansează o licitaţie de circa 59 milioane de euro, fără TVA, pentru achiziţia de transformatoare de putere