Ministerul Finanţelor lansează noi titluri de stat TEZAUR, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50% pe an / Subscrieri de peste 7,75 miliarde lei în primul trimestru din 2026

Ministerul Finanţelor anunţă că lanzează noi titluri de stat TEZAUR, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50% pe an,. Subscrierile vor putea fi realizate ăn pewrioada 6 aprilie – 8 mai.

”În perioada 6 aprilie 2026 – 8 mai 2026, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 6,50%, 7,00% şi, respectiv 7,50%. Veniturile obţinute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu şi sunt emise în formã dematerializatã”, a transmis, vineri, Ministerul Finanţelor.

Instituţia precizează că Programul TEZAUR se bucurã de un interes ridicat din partea populaţiei. În primul trimestru al anului 2026, subscrierile au depãşit 7,75 miliarde lei (7.750.234.269 lei).

Când şi unde pot fi cumpãrate titlurile de stat:

· Între 6 aprilie 2026 – 6 mai 2026, prin platforma Ghişeul.ro;
· Între 6 aprilie 2026 – 7 mai 2026 online, numai de cãtre persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unitãţilor Trezoreriei Statului. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectatã, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului cãtre un cont bancar. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesaţi Ghid Tezaur online şi Tezaur online;
· Între 6 aprilie 2026 – 8 mai 2026 de la sediul unitãţilor Trezoreriei Statului;
· Între 6 aprilie 2026 – 7 mai 2026  în mediul urban şi 6 aprilie 2026  – 6 mai 2026 în mediul rural, prin subunitãţile poştale ale C.N. Poşta Românã S.A.

Dobânda este anualã şi se plãteşte la datele de platã prevãzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile şi se pot rãscumpãra în avans.

În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulãrii subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuãrii subscrierii. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificãri ale acestuia sunt publicate la secţiunea Titluri de stat şi pe website C.N. Poşta Românã S.A.

viewscnt

Dacian Cioloș – de luni, consilier prezidențial

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei: „Simulările nu sunt un verdict, ci un instrument de evaluare reală”