Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, din 7 până în14 februarie, în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, anunţă Ministerul Finanţelor. În acest an, programul se va desfăşura lunar şi începe cu dobânzi de până la 7,95%.
”De pe 7 până pe 14 februarie, persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, iar începând cu această ediţie, Tradeville, în parteneriat cu Libra Bank se alătură băncilor de la care pot fi cumpărate titluri de stat: BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale şi Alpha Bank”, anunţă Ministerul de Finanţe.
În ceea ce priveşte premierele FIDELIS 2025, Programul se va desfăşura lunar, iar pe lista partenerilor care vând titluri de stat intră cel mai cunoscut agent de bursă, TradeVille, în parteneriat cu Libra Bank.
„Vineri lansăm al doilea Program de emitere de titluri de stat destinate populaţiei. Anul acesta, FIDELIS se va desfăşura lunar şi debutăm cu dobânzi de până la 7,95% şi noi parteneri. Investiţiile în titluri de stat nu doar că sunt sigure şi avantajoase, dar reprezintă şi cea mai bună modalitate de a finanţa deficitul bugetar, deoarece dobânzile plătite de stat ajung direct la populaţie”, a declarat viceprim-ministrul şi ministrul Finanţelor, Tánczos Barna.
Campania „România are sânge de rocker, acum şi de investitor” realizată împreună cu „Morning Glory cu Răzvan Exarhu”, Rock FM, prin care donatorii de sânge primesc cea mai bună dobândă la titlurile de stat, continuă şi în 2025 cu cele mai avantajoase dobânzi.
Beneficii pentru donatorii de sânge
Ministerul Finanţelor continuă să susţină donarea de sânge prin tranşele speciale dedicate donatorilor de sânge care se vor aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadenţă la 1 an, cu dobândă de 7,95%.
Un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condiţiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 septembrie 2024.
Ediţia FIDELIS care debutează pe 7 februarie va conţine şi următoarele emisiuni: titluri de stat în lei, cu scadenţe de 1 an, 3 ani şi 5 ani şi dobânzi de 6,95%, 7,65% respectiv, 7,95%, şi titluri de stat în euro, cu scadenţe de 2 ani şi 7 ani şi dobânzi anuale de 4%, respectiv, 6,25%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.
”Poţi retrage banii oricând, iar câştigurile sunt neimpozabile”, arată ministerul.
În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile.
De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadenţă, primind dobândă aferentă perioadei de deţinere.