Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică trei ghiduri care îi ajută pe copii să participe activ la deciziile care îi privesc

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a lansat în dezbatere publică, împreună cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, trei ghiduri care îi ajută pe copii să participe activ la deciziile care îi privesc.

Astfel, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a semnat un ordin pentru aprobarea ghidului privind organizarea şi desfăşurarea consultărilor cu copiii de către autorităţile publice centrale şi locale, a ghidului metodologic pentru selectarea şi pregătirea persoanelor responsabile de realizarea procesului de participare a copiilor, din autorităţile publice centrale şi locale şi a ghidului metodologic pentru raportarea de către autorităţile publice centrale şi locale a activităţilor de consultare cu copiii.

Ghidul pentru organizarea consultărilor cu copiii arată cum se pot crea spaţii „sigure şi prietenoase” pentru ca toţi copiii să-şi spună problema. Ghidul pentru pregătirea responsabililor explică rolul adulţilor care sprijină participarea copiilor, iar Ghidul pentru raportarea consultărilor asigură că vocea copiilor este „ascultată şi transmisă mai departe”

Potrivit Ministerului Muncii, toţi cei interesaţi – părinţi, profesori, ONG-uri sau autorităţi – pot veni cu propuneri şi idei în cadrul consultărilor publice.

„Copilăria este darul lui Dumnezeu pentru lume. Privind prin ochii copiilor, învăţăm să redescoperim bunătatea, răbdarea şi magia lucrurilor simple. Unii copii au nevoie mai mult ca oricând de grija şi iubirea noastră – iar pentru ei, un zâmbet sau o îmbrăţişare înseamnă totul. Ei sunt sufletul muncii noastre, pentru că ne învaţă, zi de zi, cum să fim mai buni şi cum să păstrăm copilul din noi mereu viu. La mulţi ani, dragi copii!”, a declarat ministrul Simona Bucura Oprescu.

Superliga – baraj promovare/menţinere: Metaloglobus Bucureşti – Poli Iaşi 1-0 şi gazdele promovează, în premieră, în Superligă

Meciul Metaloglobus-Poli Iaşi: Alin Roman – E cea mai neagră zi de când joc fotbal!