Ministerul Sănătății: Peste 180 de milioane de lei pentru modernizarea sistemului medical în judeţul Iaşi

Astfel, vor fi modernizate, extinse şi dotate ambulatoriilor integrate de la: Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi, Institutul Regional de Oncologie Iaşi şi Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iaşi, vor fi înfiinţate 9 centre comunitare integrate şi modernizate două centre de planificare familială.

De asemenea, va fi dotată secţia de Terapie Intensivă pentru nou-născuţi din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă” Iaşi, se va reduce riscul de infecţii nosocomiale în 9 unităţi spitaliceşti din judeţ şi vor fi modernizate 116 cabinete de medicină de familie.

Ministrul Sănătăţii a afirmat că ministerul lucrează pentru realizarea acestor investiţii majore în unităţi medicale atât în Iaşi, dar şi în celelalte judeţe ale Moldovei.

„Avem proiecte, aş spune ambiţioase, am semnat contracte la Bacău, la Neamţ, o să semnăm şi în alte judeţe din Moldova – la Brăila, la Galaţi, aproape sigur, la Vaslui avem de asemenea un proiect mare, Spitalul Judeţean din Vaslui. Ceea ce ne dorim este ca întreaga Moldovă să beneficieze de servicii de sănătate de bună calitate. Avem o oportunitate foarte mare pe care trebuie să o folosim, este vorba de prezenţa Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, care poate să instruiască tinerii medici şi în cele mai noi tehnologii şi odată cu inaugurarea Spitalului Regional de Urgenţă din Iaşi, sunt convins că aceşti tineri medici se vor stabiliza în ţara noastră dar vor fi foarte satisfăcuţi de calitatea activităţii, pentru că noul Spital Regional de Urgenţă poate să răspundă acestor cerinţe”, a mai spus ministrul Rafila, potrivit Agerpres.

 

Sursa: www.stiripesurse.ro

Orientul Mijlociu, pe un butoi cu pulbere: Liga Arabă cere Israelului retragerea imediată a trupelor din Liban

Klaus Iohannis a semnat decretele privind acreditarea lui Dan Stoenescu în calitate de ambasador în Republica Islamică Pakistan şi a lui Radu Mihail Filip, ambasador în Republica Orientală a Uruguayului